PNL Timiș nu poate fi pe persoană fizică! Primarul Lugojului speră ca Alin Nica să fi învățat ceva din experiența trăită la Lugoj!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Primarul Claudiu Buciu, președintele demis al PNL Lugoj, transmite conducerii județene să învețe ceva din „experiența” trăită în 3 august la Lugoj și să înțeleagă că PNL Timiș nu este un bun privat.

Buciu a explicat pentru expressdebanat.ro că nu mai e președinte al PNL Lugoj pentru că organizația locală a cerut un lucru de bun simț, stabilirea unei norme de reprezentare la alegerile interne de la nivel județean conform Statutului și conform deciziilor Biroului Politic Județean. „Acest lucru nu a fost acceptat de conducerea de la Timișoara, dânșii stabilind o normă de reprezentare pentru Lugoj echivalentă cu cea a două comune mici din județ. Adică Lugojul nu a contat deloc la alegerile județene. Noi nu am acceptat asta, pentru că nu este corect având în vedere numărul de voturi pe care lugojenii le-au adus acestui partid. Explicând colegilor de partid  motivele pentru care nu am organizat alegerile, aceștia au înțeles și au fost de acord cu mine. S-a văzut asta și marți pentru că nu s-a prezentat nimeni la ședința de alegeri convocată de conducerea județeană. Este clar și este un semnal mai mult decât concludent, din care conducerea județeană ar trebui să înțeleagă că acest partid nu poate fi luat pe persoană fizică și are un statut care nu este privat ci este public. PNL Lugoj nu se va pleca la acțiuni discreționare și la confiscarea partidului de către niște indivizi, care nu înțeleg ce înseamnă democrația și nu înțeleg să o exercite în interesul public”, a declarat Claudiu Buciu.

1000x100 (4)
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/