PNL ruinează România! E război pentru putere între liberali!

deputat psd marius damian

Bătălia pentru șefia PNL dintre Florin Cîțu și Ludovic Orban distruge partidul Brătienilor, dar odată cu el distruge România, avertizează deputatul PSD, Marius Damian.

 „De incompetență, nu mai are rost să vorbim, pentru că este de la sine înțeles, au dat dovadă din prima zi de conducere, acesta fiind atuul cu care au pornit guvernarea. Ceea ce este ca interes principal în PNL în momentul de față este puterea și țin să subliniez acest cuvânt pentru că i-a orbit pe cei din PNL, care au început să dea lupte groaznice în interiorul partidului din setea pentru această putere!”, a comentat parlamentarul de Caraș-Severin.

Damian a remarcat că Orban recurge la o strategie prin intimidare, punând organizațiile să anunțe public susținerea lui pentru șefia PNL, în timp ce Cîțu  îi eliberează din funții pe oamenii actualului președinte PNL. „A revocat chiar și dintre miniștri, Alexandru Nazare fiind acum pe lista sa, preluând interimatul la finanțe până la numirea noului ministru care cu siguranță va fi un apropiat al său. Revocarea ministrului de Finanțe fiind strict decizia domnului Cîțu! Tot acest război, cu jocuri unul pe la spatele celuilalt, se petrece în timp ce 29 de miliarde de euro sunt blocați pentru România!”, acuză Damian.

Social-democratul e deranjat de premierul Cîțu, care continuă să se scuze și să susțină că Planul Național de Redresare și Reziliență nu a fost aprobat deoarece comisia intră în vacanță. În realitate, spune deputatul de Caraș-Severin, „nu a fost aprobat din cauza incompetenței de care această țară s-a săturat să o vadă din partea acestui partid”. 

„Premierul Cîțu a dat dovadă de când a ajuns la conducere că poate distruge în cel mai scurt timp această țară. A reușit ce alții nu au reușit în 30 de ani, a împrumutat o treime din cât s-au împrumutat toate celelalte guverne în 30 de ani!”, a adăugat Marius Damian, după care a trecut la USR: „Să nu uităm de cei care sunt întru totul anti români, USR PLUS fiind dur criticați de către Orban, acesta spunând despre ei că nu sprijină valorile românilor de parcă nu s-au născut în această țară! Aici nu mai vorbim doar de incompetență, aici vorbim deja despre sfidare a românilor! Și nu în ultim rând să nu îi omitem pe cei care vor să vină din spate pentru a pune mâna și ei pe ce apucă, echipa fostului PDL, care a distrus România. Această luptă haotică din interior, fiecare urmărindu-și propriul interes, va nimici România. Doar planuri diabolice și nicio urmă de credință în acești oameni!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/