PMP nu se aliază cu nimeni înainte de alegeri: „Ulterior vom lua o hotărâre”

În contextul bătăliei electorale pentru scaunul de edil-șef, o parte din reprezentanții UAT-urilor din Caraș-Severin au primit undă verde de la conducere pentru a face alianțe locale cu alte partide din cadrul spectrului politic, dacă văd în acea alianță un beneficiu real. Această rețetă nu va avea aplicabilitate și în cazul Partidului Mișcarea Populară, după cum a dat de înțeles liderul PMP Caraș-Severin, Ionuţ Popovici.

„PMP, cel puțin, înainte de alegerile locale, nu va face nicio alianță. Suntem un partid de sine stătător, avem suficientă forță să înfruntăm orice candidat politic, fie că e vorba de partide mai mici sau mai mari. Cert este că vom discuta ulterior alegerilor locale și vom lua o decizie împreună pentru că, la noi, există acel spirit al democrației și fiind un om care respectă acest principiu sunt convins că vom lua decizia cea mai bună.”, a explicat Popovici pentru expressdebanat.ro.

Cu lucrurile la nivel național încă încețoșate, alegerile anticipate și modul în care va avea loc disputa electorală pentru șefia UAT-urilor sunt două subiecte care nu clintesc sa iasă de sub cupola interogației retorice. Chiar și așa, dacă va fi luată totuși în discuție alegerea primarilor în două tururi, PMP-ul nu-și pune problema pe cine va sprijini în turul doi, ci invers: care partid politic își va îndrepta voturile spre PMP.

„În cazul în care vom avea alegeri în două tururi, problema se pune în felul următor: cine va sprijini candidații PMP? Pentru că noi, cu siguranță, în multe localități vom intra în turul doi, dacă e cazul ca primarii să fie aleși în două tururi. Suntem un partid curat, am dovedit că suntem un partid curat, corect cu partenerii noștri de majoritate și în acest context credibilitatea noastră sigur că a crescut și sunt convins că acest lucru o să se vadă și în urma votului.”, a mai ținut să puncteze liderul județean al Partidului Mișcarea Populară.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/