PMP-istul Bălășoiu, despre noua conducere PSD Moldova Nouă: „Mă bucur că PSD-ul a fost resuscitat, după mulți ani de letargie”!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Conflictele dintre putere și opoziție manifestate de politicienii de la malul Dunării nu reprezintă un subiect tabu pentru locuitorii orașului Moldova Nouă, cu atât mai puțin pentru noile partide care și-au făcut apariția în zona de Clisură: PMP și PRO România.

În cadrul ședințelor ordinare ale Consiliului Local Moldova Nouă, rare sunt cazurile în care proiectele inițiate de edilul Adrian Torma își găsesc coliniaritatea în privința votului pozitiv din partea social-democraților și nu numai!


Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Într-un interviu acordat pentru expressdebanat.ro, l-am întrebat pe Flavius Bălășoiu, președintele PMP Moldova Nouă, cum vede acesta situația tensionată dintre politicienii de la malul Dunării, ținând cont de faptul că nu face încă parte din Consiliul Local și poate avea o opinie din exterior. „Mie, personal, mi-ar plăcea ca absolut toți consilierii, din toate partidele politice, să participe la bunăstarea comunității! Orgoliile politice nu-și au locul într-o asemenea încăpere. Mai mult decât atât, PMP Moldova Nouă își dorește ca, pe viitor, toate formațiunile politice să fie un tot unitar”.

Cu privire la situația actuală de conflict din interiorul Organizației Locale PSD Moldova Nouă, PMP-istul se arată bucuros de faptul că noua conducere (avându-l ca președinte interimar pe Nelu Zaberca) vine cu forțe proaspete, forțe ce vor ajuta la revigorarea roșiilor din temelii: „Sunt foarte bucuros că la PSD Moldova Nouă este o echipă tânără și cu multă putere de muncă! E mult mai bine acum că PSD Moldova Nouă a fost resuscitat, după mulți ani de letargie”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/