Aproape 600 de contestaţii la BAC

Ultima șansă de a schimba nota de la Bacalaureat a elevilor s-a încheiat astăzi la ora 12. De la opt dimineața și până la acea oră elevii nemulțumiți de rezultat au putut să depună contestații la centrele de examinare unde au susținut examenul.

Un număr de 579 elevi cărășeni au fost astăzi să își depună contestațiile pentru că notele obținute la probele scrise, și afișate în cursul zilei de ieri, nu corespundeau cu notele la care se așteptau în urma rezolvării subiectelor.

Cele mai multe contestații au fost depuse la matematică, mai exact 200 de elevi doresc să li se modifice nota, iar apoi alți 175 dintre ei sunt nemulțumiți de nota obținută la Limba și Literatura Română, drept pentru care au depus contestații.

Aceste două materii sunt urmate de biologie, acolo unde se temeau cei mai mulți elevi. Astfel 86 dintre cei care au susținut examenul la biologie se cred mai „biologi” decât nota care le atestă cunoștiințele. Istoria și geografia au puțin peste 30 de contestații fiecare.

Față de anul anterior se poate observa o scădere a elevilor care au depus contestații. Anul acesta sunt cu 327 mai puține contestații decât anul trecut, când, în urma rezultatelor șocante au fost depuse peste 900 de contestații.

La Centrul de Examinare Liceul Teoretic Diaconovici-Tietz, cea mai mare închesuială pentru contestații a fost între orele 8:00 și 9:00 dimineața: „Cele mai multe contestații depuse au fost la Limba Română, 15 la număr. A mai fost câte un elev pentru chimie și informatică, în total sunt 29 de contestații depuse, toate până în ora 9:00”, explică prof. dr. Nicolae Magiar, Președintele Comisiei de Evaluare de la Liceul Teoretic Diaconovici-Tietz.

Lucrările contestate de elevi vor fi reexaminate de o comisie din alt județ în perioada imediat următoare, 11-12 iulie, ca apoi în data de 13 iulie vor fi afișate rezultatele finale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/