Plouă cu maternităţi în Timişoara! „Stimați tineri, contribuiți la creșterea natalității! Noi vă asigurăm condiții!“

untitled design set 970x90 px

Teoretic, într-un viitor nu foarte îndepărtat, Timișoara va avea două maternități moderne. Una construită de Consiliul Județean Timiș în parteneriat cu Universitatea din Szeged, dar și una pe care vor să o construiască autoritățile locale. În stilu-i caracteristic, primarul îndeamnă, în acest context, tinerii să facă mai mulți copii.

Deși proiectul mai are mult până să fie implementat, în zona Mircea cel Bătrân, Robu nu se poate abține să nu se laude. „Am vorbit cu proiectanții și conducerea spitalului despre noua maternitate. Eu sunt de-a dreptul încântat de acest proiect. Cei cu care am discutat m-au asigurat că nu există maternitate la acest nivel în România. Nu numai că arată foarte bine din afară, și asta ne preocupă, dar toate funcționalitățile sunt asigurate impecabil. Pare excețională, impecabilă, abia aștept să ajungem să avem această maternitate”, a spus, într-un adevărat Laudatio, primarul Nicolae Robu.

Deși nu se știe când va fi gata noua maternitate, edilul spune că timișorenii se pot pune liniștiți pe făcut copii. „Așadar, stimați tineri, contribuiți la creșterea natalității! Noi vă asigurăm condiții! Nu trebuie să așteptați după această clădirea, poporul are nevoie de noi cetățeni. Făceți-vă datoria!”, a spus edilul.

publicitate ziar expresb 1000x100

Consiliul Județean Timiș promite o nouă maternitate lângă Casa Austria până în 2022.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/