17 județe din Banat, Crișana, Oltenia și local Transilvania și Muntenia, inclusiv Caraș-Severin și Timiș, vor fi sub cod galben de ploi începând de astăzi, de la ora 14.00. De mâine va intra în vigoare și un cod galben de vânt în 27 de județe, iar în unele zone vor fi temperaturi negative și brumă.
Codul galben de ploi intră în vigoare astăzi, la ora 14 și expiră miercuri dimineața, la ora 6. Va fi instabilitate atmosferică temporar accentuată în județele Bihor, Cluj, Arad, Alba, Sibiu, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeș, Mehedinți, Dâmbovița, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu.
Aversele vor avea şi caracter torenţial, fiind însoțite de frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp şi izolat 30-40 l/mp.
Mai apoi miercuri, de la ora 6.00, codul galben se va restrânge. În locul său va intra în vigoare un cod galben de vânt. Vor fi intensificări temporare în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea, în Banat și Crișana, cu viteze de 55-70 km/h. Local în Carpații Meridionali și Orientali rafalele vor depăși 60-70 km/h, iar în zona înaltă 90-100 km/h. Județele vizate sunt Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ilfov, Călărași, Constanța, dar și localități din Hunedoara, Gorj, Alba, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova.
Intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului în general cu viteze de 45-55 km/h. Vremea se va răci accentuat, astfel că în noaptea de miercuri spre joi în depresiuni temperaturile minime vor fi negative și se va produce brumă.