Ploaia a stricat socotelile! Mult așteptata dezinsecție de la Caransebeș va fi reluată

1000x100 (2) STPT job 1000x200

După ce a semnat un contract cu o firmă specializată în servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare (DDD), municipalitatea caransebeșeană a decis ca prima trecere să fie făcută miercuri, 30 iunie. Ploaia însă a stricat planurile, așa că acțiunea va fi reluată.

Anunțată în presă și în mediile de socializare, prima fază a dezinsecției a fost făcută doar în proporție de 80%. În această săptămână, reprezentanții Primăriei Caransebeș au stabilit de comun acord cu firma care a contractat serviciul de dezinsecție reluarea primei intervenții, întreruptă miercuri de ploaie.

„Am luat legătura deja cu reprezentanții societății pentru a ne pune de acord cu refacerea primei etape din procesul de dezinsecție. Avem un contract semnat, în care au fost prevăzute și acest tip de întârzieri. Costurile repetării primei treceri nu vor fi suportate de către Primărie, ci sunt acoperite din resursele societății contractante. Așa este stabilit prin contract.”, ne-a declarat responsabilul pentru Protecția Mediului din partea Primăriei Caransebeș, Mirabela Bodeanu. Așadar s-a stabilit ca, dacă vremea va fi prielnică, acțiunea să fie reluată luni, 12 iulie.

Reprezentanții Primăriei fac apel la cetățenii municipiului, cărora le solicită să își ia măsuri și în gospodării pentru ca tratamentele de dezinsecție și delarvizare să aibă un grad de eficiență sporită, cât și la crescătorii de albine să reducă pe cât posibil zborurile acestora, întrucât cele aflate în zbor pot fi afectate.

„Pentru a veni în sprijinul asociațiilor de proprietari din Caransebeș, am mai discutat cu reprezentanții acestei societăți, să ne facă o ofertă pentru dezinsecția și deratizarea subsolurilor și scărilor de bloc. Prețul se va negocia după ședința cu asociațiile de proprietari din data de 19 iulie și poate varia între 150 și 400 de lei, în funcție de numărul de asociații care doresc să efectueze acțiunea. Este singura modalitate prin care procesul de dezinsecție va avea un randament maxim”, ne-a comunicat directorul de Strategii de Dezvoltare și Protecția Mediului din cadrul Primăriei Caransebeș, Liviu Jigoria-Oprea.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

Recomandările privind frecvența tratamentelor de dezinsecție a fost făcută în conformitate cu legislația în vigoare, de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino.

„Dezinsecția se va efectua doar de la sol cu generatoare de ceață caldă de mare capacitate, pe platforma auto, pe toate spațiile verzi și pe toate străzile din municipiu, deoarece în recomandările primite de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino, dezinsecția aeriană are un efect aproape nul asupra țânțarilor”, completează Mirabela Bodeanu.

Substanțele folosite sunt avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății și nu pun în pericol populația și animalele.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/