Ca să scoată bani pentru instituție, actuala conducere a Direcției Silvice găsește metode inedite. Șefii acesteia au lansat o adevărată strategie eco. Efectele sale pozitive se răsfrâng direct asupra oamenilor, pe care îi ajută.
Imaginea clasică a pădurarului, care se ocupă strict de masa lemnoasă, se va evapora în câțiva ani în Caraș-Severin. Asta pentru că, actuala conducere pune mare preț și pe activitățile conexe ale instituției. Angajații tuturor ocoalelor silvice pe lângă lemn, trebuie acum să adune afine, măceșe, flori de tei sau coada șoricelului. „Putem vorbi despre un profit de 10.000 de lei pe sezon, pentru că toate plantele ajung la firmele farmaceutice, iar apoi în medicamentele naturiste sau în ceaiurile pentru oameni. Din ceea ce deținem în Caraș, angajații noștri adună cam 30-40 de tone de afine, de exemplu. Nu putem neglija această activitate!”, a declarat Ștefan Stănescu, directorul Direcției Silvice din Caraș-Severin.
Planuri pentru căutătorii de trufe
În plus, din informațiile pe care șefii Direcției Silvice le dețin, județul Caraș-Severin are suprafețe de teren pe care cresc trufe. Astfel că acum există planuri serioase și pentru dezvoltarea acestui sector de activitate. „Vrem să concesionăm teren pentru culegătorii de ciuperci și sper să avem și un contract cu o asociație de culegători de trufe. Este prima dată când se încearcă asta pentru Caraș-Severin. Aproximez că din pădurile noastre pot fi culese în medie 300 de kilograme pe an. Specialiștii sunt de aceeași părere și trebuie să existe un început de undeva”, a explicat șeful instituției.
Din pădurile noastre pot fi culese în medie 300 de kilograme de trufe pe an”, Ștefan Stănescu, director Direcția Silvică
FOTO: http://targumures.olx.ro
bravo , spor la treabă !