Primăria Timișoara va încheia o înțelegere cu creditorii, validată de un judecător, pentru eșalonarea datoriilor Colterm, în cadrul unui plan de reorganizare a companiei, a anunțat primarul Dominic Fritz. Datoriile societății se ridică în acest moment la 310 milioane de lei.
Procedura de concordat preventiv a fost agreată cu managementul Colterm și discutată în prealabil cu creditorii ANAF și Banca Mondială. În cadrul concordatului, creditorii nu pot declanșa insolvența companiei și nu pot solicita executări silite, nici a Primăriei Timișoara, nici a activelor funcționale ale Colterm.
„Am spus că este ultima iarnă în care Colterm funcționează de pe o zi pe alta. Colterm a dat bătăi de cap tuturor primarilor în ultimii 30 de ani și vreau să fiu ultimul primar care are această bătaie de cap. Timișorenii trebuie să beneficieze de confort termic în case, de energie nepoluantă, iar cei care nu sunt în rețeaua Colterm nu mai trebuie să suporte costurile. Primul pas este curățarea de datorii a Colterm.”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
Autoritățile spun că astfel se evită pericolul ca activitatea companiei să fie oprită de executări silite pe conturi sau pe activele funcționale ale Colterm. „Din păcate, fosta administrație a îndatorat primăria către Colterm cu 160 milioane lei. Dacă Colterm intră în insolvență, administratorul judiciar va avea obligația să colecteze datoriile primăriei față de Colterm, iar primăria ar putea fi executată silit și să rămână cu conturile blocate. Nu putem să expunem orașul unui astfel de pericol.”, a mai explicat Fritz.
Potrivit directorului Colterm, Emil Șerge, datoriile companiei se ridică la 310 milioane de lei.
„Obiectivul nostru este de a proteja activele funcționale ale companiei. Am inițiat o serie de discuții cu ANAF pentru trecerea în patrimoniul orașului a acestora, în schimbul datoriilor pe care Colterm le-a acumulat la bugetul de stat.”, a spus Șerpe.
„Concordatul este un mijloc prin care pregătim societatea pentru investiții viitoare. Săptămâna viitoare urcăm pe SEAP achiziția publică pentru selectarea consultantului. Dacă creditorii care reprezintă 75% din valoarea datoriei subscriu planului propus, putem considera negocierilor încheiate și putem solicita instanței omologarea concordatului.”, a spus și Bogdan Nanu, directorul adjunct al Colterm.
Procedura de concordat va dura trei ani. În prezent, fiecare timișorean plătește 125 de lei pe an pentru pierderile din rețelele Colterm și 2.019 lei pe an pentru subvenționarea prețului pentru energia electrică și termică furnizată către abonații Colterm. Primarul Timișoarei a spus că nivelul subvenției va fi dezbătut în consiliul local.
Planurile cu Colterm în următorii trei ani
Cât privește finanțarea investițiilor în retehnologizarea și reorganizarea companiei, una dintre opțiuni este o asociere cu un actor privat care să aibă capacitatea de a susține acest proces. Este posibilă și o finanțare din fonduri europene cu un împrumut de la Banca Mondială, care ar putea fi implicată și în identificarea de surse alternative de energie ce pot fi utilizate în cazul concret al Colterm.
La începutul acestui an au început deja testele pentru folosirea deșeurilor vegetale colectate în Timișoara la CET SUD, iar din februarie procesul va deveni operațional. 10% din cărbunele folosit pentru producerea energiei va fi înlocuit cu biomasă.
De asemenea, pe fonduri europene sunt în curs modernizare 10 km de rețea primară și 20 km de rețea secundară. Au fost semnate contractele de finanțare și execuție, iar de îndată ce vremea o va permite se va trece la munca de teren.
În fază de studiu de fezabilitate sunt următoarele proiecte: unul pentru montarea în CET centru a unei surse de producție energie termică în cogenerare, un altul care presupune retehnologizarea a 3,6 km de rețea primară și un SF în lucru ce vizează transformarea PT 98 în centrală de cartier, care va utiliza tehnologii nepoluante. În acest sens, Colterm își propune utilizarea de biomasă ca sursa energetică în această centrală.