PLAN ROȘU activat în Caraș-Severin! Accident cu victime multiple la ieșire din Caransebeș!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Un accident în care au fost implicate 3 mașini s-a produs în această seară la ieșire din Caransebeș spre Timișoara, în sensul giratoriu. S-a activat Planul Roșu de Intervenție în primă fază pentru că, potrivit primelor informații, au rezultat 10 victime. S-a dezactivat însă la scurt timp, numărul de victime stabilit în cele din urmă fiind de 6.

Planul Roșu de Intervenție a fost activat în această seară, în urma unui accident produs în jurul orei 18.50, în sensul giratoriu de la ieșire din Caransebeș către Timișoara. Au fost implicate 3 autoturisme. „Din primele informații, accidentul pare să se fi soldat cu 10 victime. Pentru eficientizarea misiunii de salvare, la nivelul județului Caraș-Severin a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Intervin de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, din care unul SMURD, 3 echipaje SAJ și echipaje ale Poliției”, transmite Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”.

În sprijinul forțelor din Caransebeș  au plecat spre locul accidentului și colegii din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița cu o ambulanța SMURD și o autospecială transport victime multiple.

promovare banner maxagro Muzeul TM

La scurt timp, Planul Roșu a fost dezactivat, numărul de victime fiind mai mic decât cel estimat inițial. „La ora 19.20 a fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție. Echipajele SAJ și SMURD de la fața locului acordă asistență medicală unui număr de 6 persoane care au suferit traumatisme ușoare și atacuri de panică”, a completat Magdalena Tocmelea.

Sursă foto: Arhivă

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/