Pistolul interlopului Lucian Boncu, cu care trebuia asasinat jurnalistul Dragoș Boța, ascuns la Caransebeș!

Într-o capitală a Banatului în care tot mai mulți oameni ai legii se dovesc a fi trecut de partea infractorilor, s-a ajuns până la comandarea uciderii unui ziarist de investigații! Împușcat, în mijlocul străzii! În lumea interlopă s-a instituit Omerta!

Procurorii  Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus începerea urmăririi penale față de Lucian Boncu și caransebeșeanul Bogdan Rafa pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni de omor și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Supărat peste măsură de dezvăluirile lui Dragoș Boța din Press Alert, liderul interlop Lucian Boncu a hotărât să-l lichideze. Nu cu mâna lui! A găsit trei nenorociți dispuși să comită asasinatul.

În acest sens, Boncu i-a cerut locotenentului său să aducă arma pe care i-o dăduse să o țină ascunsă. Un pistol calibrul 7,65 mm, „o armă de foc letală fabricată în Turcia, folosită cu precădere în spațiul balcanic, fiind lipsită de elemente de identificare specifice, care să permită verificarea traseului armei de la producător la deținător”, după cum informează DIICOT. În septembrie 2019, locotenentul lui Boncu a adus pistolul din municipiul Caransebeș, unde îl ținea ascuns, la Timișoara și i l-a predat celui care își asumase să apese pe trăgaci.

gif card de energie dacus 1000x100

„Am fost citat, ieri, la DIICOT împreună cu clientul meu. Ni s-au adus la cunoștință învinuirile din acest dosar. În momentul de față ne-am rezervat dreptul la tăcere. Este învinuit referitor la acel pistol, ar fi avut acel pistol și l-ar fi dat celuilalt suspect. Clientul meu are calitatea de suspect, nu de inculpat. E doar începută urmărirea penală, nu e pusă în mișcare acțiunea penală”, a declarat pentru expressdebanat.ro Cosmin Bolosin, avocatul locotenentului lui Boncu. 

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/