Pista de biciclete până în Serbia riscă să fie abandonată! „E un subiect cu care ne distrăm la fiecare plen”

Un proiect turistic și de mobilitate foarte important, din cel mai vestic județ al țării, riscă să rămână „orfan” din luna martie! Pista de biciclete de pe malul Begăi, care ar urma să lege Timișoara de Zrenjanin, este pasată precum un „cartof fierbinte” de Consiliul Județean Timiș și Administrația Bazinală a Apelor Banat, iar niciuna dintre cele două instituții nu o dorește după ce proiectul pe fonduri europene prin care s-a construit pista pe teritoriul României se va termina.

Concret, în România, pista începe de la Podul Modoș din Timișoara și trece apoi prin Utvin, Sânmihaiu Român, Sînmihaiu German, Sânmartinu Mare și Otelec, până la frontiera cu Serbia, pe cursul canalului Bega. În martie cei cinci ani de implementare cu fonduri europene se termină, iar pista va trebuie preluată de autorități. Deși pe pistă sunt săptămânal foarte mulți turiști sau timișeni amatori de o plimbare pe două roți, instituțiile care ar putea face acest lucru fug ca dracul de tămâie de noi atribuții. Nici Consiliul Județean Timiș, nici Administrația Bazinală a Apelor Banat nu vor să se ocupe din primăvară de pistă!

Călin Dobra fuge de costuri

Președintele CJT admite că instituția sa ar putea prelua pista, dar spune că bugetul e mai mare la ABA Banat. „E un subiect cu care ne distrăm în fiecare plen, pentru că nu cred că suntem serioși în ceea ce discutăm. În primul rând, pista de biciclete peste făcută pe domeniul public al statului. Nu se poate prelua decât dacă se obține o hotărâre de guvern de preluare. Digul, din ceea ce cunosc eu, este pe sistemul de siguranță al canalului Bega. Niciodată nu se va preda pista de biciclete spre CJT. Există posibilitatea unei administrări, care duce la anumite costuri suplimentare considerabile la nivelul CJT și nu a fost asumat acest proiect. Să continue administrarea la Apele Române Banat, care are un buget pe șapte județe (n.r. ABA Banat administrează județele Timiș și Caraș-Severin și, parțial, ape din Arad, Gorj și Mehedinți) considerabil. Are posibilitatea să administreze în continuare pista de biciclete.”, spune Dobra.

CJT se va ocupa de punctul de trecere a frontierei, atât pentru pista de biciclete, cât și pentru canalul Bega. „Noi avem asumare în cadrul proiectului să realizăm punctul de trecere de frontieră. Colegi noștri din Serbia, vor continua pista de biciclete, iar noi avem prin memorandumul interstatal, obligația de a realiza punctul de trecere la frontieră. Cred că este mai important să asigurăm acest punct și să asigurăm fluidizarea traficului și pe pistele de biciclete, și pe canalul Bega. Suntem deja în proceduri pentru ce înseamnă teren, un studiu de acces pentru terenul respectiv. Până la urmă discutăm de o locație în mijlocul câmpului, iar acolo va trebui adusă infrastructură, echipa de la Poliția de Frontieră,c are va trebui să asigure permanență la punctul respectiv.”, a mai explicat Dobra.

Bojin spune că, legal, ABA nu poate administra pista

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Titu Bojin, directorul ABA Banat, în trecut președinte al CJT, spune că instituția pe care o conduce nu poate prelua pista, din punct de vedere legal. „Pista e făcută de către Consiliul Județean, împreună cu Apele Române. Apele Române ca titular, că așa s-a considerat la vremea respectivă. Fiind proprietar al statului și Apele Române, cu teritorii în administrare, inclusiv digul, și Consiliul Județean cu teritoriile pe care le are (are și proprietate a consiliului, și administrarea domeniului statului pe teritoriul Consiliul Județean în anumite situații). În situația aceasta, pista de bicilete se încheie ca proiect. Nu intră sub nicio formă în atribuțiile Apelor române ca activitatea turismul. Ea a fost făcută la inițiativa CJT ca pistă de turism. În condițiile acestea, ea va trebui să se ducă la o unitate abilitată pe zona turismului, care să poată să o exploateze după cei cinci ani în care nu s-au putut lua taxe și face alte cheltuieli decât instituțiile care am făcut mentenanță. În aceste condiții, după mintea mea, pista de biciclete va fi luată după o unitate a consiliului județean are e ocupă de turism.”, spune Bojin, care propune ca pentru cele 30 de biciclete de pe pistă să se perceapă taxe de închiriere.

Dobra și Bojin s-au contrat aprins pe problemă. „Trebuie reparată pista! E praf!” a spus Dobra în timpul unei discuții cu jurnaliștii, la care participa și Bojin. Directorul ABA spune că nu e nimic personal, ci doar o problemă de lege. „Tu nu vrei să pricepi că cei cinci ani s-au dus! Mâine poate veni alt director, nu poate să o facă. De la începutul lunii martie, nu avem cum să mai facem un leu cheltuială pe pistă. Dacă nu se face cheltuială și întreținere, vă dau scris că pista în șase luni e închisă. Vor fi gropi.”, a mai spus Bojin, care a concluzionat că tot el va administra pista.

„Cheia” discuției dintre cei doi este următoarea: Titu Bojin, acum membru UNPR, vrea să fie din nou președinte de CJT și a declarat că va candida sigur, indiferent de partidul care îl va susține. Oficial, Dobra este și el candidatul PSD pentru aceeași funcție.

foto: freerider.ro

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/