Piromanul de la Caransebeș rămâne în arest. Visa detenţie la domiciliu!

După ce și-a ucis mama, stropind-o cu benzină și dându-i foc, caransebeșeanul Gheorghe Adam le-a cerut judecătorilor să îl scoată din arest preventiv și să îl lase acasă, în detenție la domiciliu.

Judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului Caraș-Severin a respins, însă, cererea lui Gheorghe Adam și a prelungit starea de arest preventiv a acestuia cu alte 30 de zile, adică până la 8 iunie 2018. Deși putea contesta, în 48 de ore sentința, pe portalul Curții de Apel Timișoara nu apare înregistrată nici o contestație.

Gheorghe Claudiu Adam, un bărbat de aproximativ 33 de ani, a ajuns vineri, 16 februarie 2018, pe mâna procurorilor după ce a amenințat că va da foc la casă, ba chiar a cumpărat benzină, a aruncat-o pe propria mamă și i-a dat foc. Intervenția vecinilor a fost promptă, femeia scăpând cu arsuri pe doar 8% din suprafața corpului. Avea însă arsură de căi aeriene, a fost transportată la Spitalul „Casa Austria” din Timișoara, unde, după aproximativ o săptămână de îngrijiri medicale, victima a decedat.

Bărbatul nu era fiul natural al femeii, ci a fost adoptat și, se pare, a fost un copil cu probleme, așa că nu a reușit nici să-și finalizeze studiile gimnaziale. În 2014 a fost condamnat de către Judecătoria Caransebeș la 1 an de închisoare cu suspendare pentru ultraj.

Documentele procurorilor scot la iveală lipsa de compasiune pe care Gheorghe Adam a avut-o față de mama sa adoptivă care, deși disperată că hainele i-au luat foc și fugind în încercarea de a stinge flăcările ce o cuprindeau, nu l-a putut determina în nicio formă pe Adam să-și ajute mama să scape de foc. „În timp ce fugea pe scara blocului, victima este ajunsă din urmă de inculpat, iar acesta reușește să aprindă cu ajutorul brichetei benzina care stropise zona capului victimei și îmbibase abundent hainele acesteia în zona pieptului”, descriu procurorii în rechizitoriu starea de fapt.

„Flăcările cuprind violent capul victimei și hainele acesteia, ard în întregime părul și afectează grav tegumentul feței, capului și gâtului victimei. Flăcările cuprind și zona pieptului a hainelor victimei, degajând fum toxic și gaze fierbinți care sunt inhalate de către victimă și produc arsuri ale căilor respiratorii și intoxicații ale sângelui”, mai arată procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Femeia se resemnează cu ideea că deznodământul celor întreprinse de fiul adoptiv va fi unul tragic și se așează pe treptele din fața scării blocului, o vecină ieșind cu un bidon de 5 litri plin cu apă, în încercarea disperată de a stinge flăcările ce o cuprinseseră pe bătrână. În tot acest timp, Gheorghe Adam stă impasibil și îi spune mamei sale vitrege că nu îi pasă de ea. Alți doi vecini îi sar în ajutor femeii și o dezbracă de hainele cuprinse de flăcări. Aceştia au povestit cum Gheorghe Adam îi apostrofa și le spunea „lasă că-ți mai dau foc încă o dată”. Între timp apare Ambulanța și femeia este preluată și transportată la spital, după ce echipajul îi acordă primul ajutor.

„Imediat după producerea incidentului în fața blocului se strâng circa 40 de persoane… care își exprimă temerea ca inculpatul să poată incendia întreg imobilul”, mai arată procurorii în Rechizitoriu.

În ciuda intervenției prompte a personalului de pe Ambulanță și a medicilor de la spitalele din Caransebeș și Timișoara, femeia decedează pe 23 februarie 2018. La autopsie, medicii legiști au stabilit că există legătură de cauzalitate între survenirea decesului și incendierea acesteia.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/