Piața Gugulanilor, fără aglomerație în acest an de sfintele sărbători pascale

Chiar dacă suntem în prag de sărbători, în piața agroalimentară din municipiul Caransebeș nu este nici pe departe agitația cu care ne-am obișnuit în anii trecuți.

Angajații Serviciului Public Piața Gugulanilor au grijă ca cetățenii să păstreze distanțarea socială și toate măsurile de protecție impuse prin ordonanțele militare. De la redeschiderea pieței, numărul cumpărătorilor s-a redus considerabil. Unul dintre motive este și decizia conducerii pieței de a lăsa închis punctul de sacrificare miei, fără a cere autorizarea temporară, tocmai pentru că ar fi fost foarte greu de controlat situația în acest sector.

Pot spune că față de anul trecut traficul în piață este cam de 30% și chiar dacă, de exemplu, anul trecut în ziua de joi când toată lumea știe că este zi de piață la oraș, nu puteai arunca un ac în aglomerația creată, acum lumea a înțeles necesitatea de a sta în case, iar noi ne-am conformat cu toate măsurile de protecție pentru a nu exista pericolul îmbolnăvirii.”, ne-a declarat Luminița Verdeș, șefa Pieței Gugulanilor din Caransebeș.

Pentru a eficientiza măsurile de protecție din bugetul pieței a fost achiziționat un aparat profesional de apă cu presiune și aburi, care are rolul de a dezinfecta sectorul de legume-fructe la finalul fiecărei zile. De asemenea, pentru ușile de intrare și ieșire din piață au fost comandate două tuneluri de dezinfecție atât pentru cumpărători, cât și pentru comercianți și se va achiziționa și un biocid specific piețelor agroalimentare. Întreaga investiție de la bugetul de autofinanțate al Pieței Gugulanilor se ridică la 26.460 de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/