Impresionat de piața în care locuitorii orașului Brad își fac cumpărăturile, dar și de condițiile excelente în care comercianții își expun produsele, primarul Luca Mălăiescu pleacă după bani la București! Vrea o piață la fel și pe Valea Bistrei!
Consiliul Local Oțelu Roșu a aprobat mai multe sume de bani de la bugetul local pentru realizarea unor proiecte prevăzute în planul de investiții din acest an. Luca Mălăiescu ar vrea să mai adauge însă o investiție, de data asta susținută din fonduri guvernamentale. „Încerc să obținem fonduri pentru reabilitarea pieței agroalimentare. Am fost în vizită la Brad, la un coleg primar, și am văzut acolo o piață deosebită. Mi-a plăcut foarte mult. Investiția a fost în valoare de 15 miliarde de lei vechi, am rămas impresionat și mi-aș dori să avem și noi o astfel de piață”, a dezvăluit edilul-șef.
Anul trecut, municipiul Brad, din județul Hunedoara, a primit din partea Guvernului bani frumoși pentru mai multe investiţii în oraș, printre care și pentru modernizarea pieței agroalimentare. Proiectul a constat în zonarea spaţiilor pentru desfacerea mărfurilor alimentare şi nealimentare, refacerea pardoselii, refacerea instalaţiilor electrice şi instalarea unui sistem de încălzire-răcire electric. S-a construit de asemenea un grup sanitar nou, astfel că piața din Brad chiar oferă condiții civilizate pentru toată lumea, atât pentru comercianți, cât și pentru cumpărători. S-a cheltuit pentru modernizarea acestei piețe aproximativ 1.000.000 de lei, la care s-a adăugat TVA. Ceva similar își dorește Mălăiescu și la Oțelu Roșu.