Chiar dacă o parte dintre agenții economici care activează pe segmentul turistic au gândit tot felul de pachete avantajoase pentru clienți cu ocazia sărbătorilor de iarnă, totul cu gândul că astfel mai pot recupera din pierderile înregistrate în lunile de izolare, există și patroni de pensiuni/hoteluri mai puțin dispuși să își asume anumite riscuri, ținând cont de pandemie, doar de dragul unor câștiguri imediate.
După ce au stat cu porțile închise cu ocazia sărbătorilor pascale, a minivacanței de 1 Mai sau a celei de Rusalii, nu toți administratorii structurilor de cazare sunt dispuși să renunțe la organizarea petrecerilor de Crăciun/Revelion. Astfel, dacă în marile orașe pregătirile pentru celebrarea unor astfel de evenimente sunt în toi, fără să se țină seama de pragul depășit al infectărilor, nu despre același lucru se poate vorbi și în zona Clisurii Dunării, cu toate că o mare parte din UAT-uri înregistrează un trend descendent al îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.
Care ar putea fi repercusiunile unor decizii nesăbuite bazate strict pe rotunjirea veniturilor? Primarul comunei Berzasca, Petru Nicolae Furdui, a ținut să aducă în discuție următoarele situații, atât în calitate de edil al unității administrativ-teritoriale pe cale să fie declarată stațiune turistică de interes local, cât și prin prisma mediului de afaceri, familia acestuia activând pe ramura industriei ospitalității:
„Virusul există, fără doar și poate! Acesta este primul lucru la care trebuie să ne gândim. Deși, în comunitățile noastre, rata de infectare este mică, nu cred că acest lucru reprezintă o condiție suficientă pentru a primi clienți și a organiza petreceri cu ocazia sărbătorilor de iarnă și vă spun de ce. Ei bine, e suficient ca o persoană din cei care ne calcă pragul să fie purtătoare a temutului virus. Ori de aici, turistul respectiv, fără să aibă intenția, poate transmite noul coronavirus în comunitate, iar, de aici până la focar, de obicei, mai e un singur pas. Prin urmare, petrecerile de Crăciun și Revelion pot aduce beneficii financiare, însă pot pune o întreagă comunitate în pericol. Familia mea, spre exemplu, a hotărât să evite deschiderea porților structurii de primire turistică în acest an tocmai din acest motiv. Cred că este mai sănătos și de durată pentru localnici o astfel de abordare decât să ne hazardăm în câștiguri rapide. Dacă o singură persoană din cei cazați este purtătoare a virusului ucigaș, automat ești responsabil pentru toată comunitatea! Știu cât de greu este cu redresarea economică pe acest segment în toată țara, însă, în ceea ce mă privește, mai ales responsabilitatea pe care o am în calitate de primar, consider că e mai bine să respectăm regulile, să fim precauți, să mai strângem puțin din dinți, să mai avem puțină răbdare, căci poate vom reuși să salvăm lucrurile în sezonul următor și aici mă refer la cel care începe odată cu sărbătorile pascale”.
Sursa foto principal: mesageruldesibiu.ro.
Sursa foto: click.ro.