Peste șapte milioane de lei pentru sănătatea almăjenilor

untitled design set 970x90 px

Primarul comunei Bozovici a semnat contractul de finanțare pentru proiectul prin care vor fi îmbunătățite serviciile medicale pentru cei aproximativ 15.000 de locuitori de pe Valea Almăjului.

În clădirea fostului spital din comuna Bozovici, unde în prezent funcționează Centrul Multifuncțional de Sănătate, va fi înființat, în curând, și un ambulatoriu integrat. Noua structură va beneficia de toate dotările necesare – mobilier, echipamente și aparatură medicală, în valoare de  7.034.683.54 de lei, grație unui proiect depus în parteneriat de Primăria Bozovici și Spitalul Județean de Urgență din Reșița. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar zilele trecute primarul comunei Bozovici, Adrian Stoicu, a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Sănătății. După acest pas, urmează demararea procedurilor pentru achiziția, prin licitație, a echipamentelor și aparaturii medicale.

„Am semnat contractul zilele trecute, iar în perioada imediată vom lua din nou legătura cu firma care s-a ocupat de întocmirea și depunerea documentației pe PNRR, pentru a ne consulta sub ce formă  vom scoate la licitație proiectul. Pe loturi, pe cabinete, nu știu exact care este procedura pe care trebuie să o urmăm de acum încolo, dar vom afla. Cert este că licitația nu ar trebui să dureze prea mult. Va merge mult mai ușor decât la o construcție. Sunt echipamente și probabil că vom avea termen de livrare pentru că nu le ține nimeni pe stoc. O să dureze, bănuiesc, între trei și cinci luni până ni le vor livra. Evident, după ce vom finaliza procedura de achiziție și vom desemna câștigătorul.”, a explicat primarul comunei Bozovici.

CITEȘTE ȘI: Comuna din Caraș-Severin care a luat fața orașelor cu pretenții din țară!

publicitate ziar expresb 1000x100

Până la sosirea echipamentelor, administrația locală se va ocupa de punerea la punct a spațiilor necesare pentru înființarea ambulatoriilor. Investițiile vor fi suportate, potrivit edilului, din bugetul local al comunei Bozovici, dar și din cel al Asociației „Sănătate pentru Almăj”, unde cotizează toate cele opt comune din zona Văii Almăjului.

„Vom pune umărul împreună pentru sănătatea almăjenilor, pentru a le oferi oamenilor servicii medicale de calitate, iar medicilor – aparatură medicală de ultimă generație pentru desfășurarea actului medical. Prin implementarea acestui proiect, sperăm că vom reuși să aduce la Bozovici cât mai mulți medici. Acum suntem în discuții cu o pediatră din Timișoara și a rămas ca Spitalul Județean Reșița să facă contractul cu dânsa, iar apoi să vină la Bozovici. Am inițiat discuții inclusiv cu un medic  chirurg care e pe post și care își face acum cel de-al doilea rezidențiat pe Chirurgie Toracică. Și dânsul mai are puțin și vine înspre Bozovici, păstrându-și  și niște gărzi la Timișoara. Aceasta este șansa noastră de a aduce medici în mediul rural. Deși vin și acum. O dată sau la două săptămâni vine un neurolog, un ginecolog. Sunt din Timișoara, dar vin din privat, iar oamenii pot veni pentru consultații, atât cu bilete de trimitere, cât și contracost. Noi le-am pus la dispoziție spațiul, iar ei își fac treaba. Oamenii sunt mulțumiți, pentru că sunt scutiți de un drum la Reșița sau la Timișoara.”, a mai precizat Adrian Stoicu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/