Peste jumătate din amenzile date de polițiștii locali anul acesta, în Timișoara, sunt neachitate

politia locala

Polițiștii locali au întocmit, în 2021, peste 20.000 de procese-verbale a căror valoare ajunge aproape la 4 milioane de lei. 52% dintre amenzile date sunt încă neachitate.

Statistica polițiștilor locali arată că cele mai multe abateri constatate, anul acesta, vizează circulația rutieră. Astfel, agenții au întocmit 9.285 de procese-verbale în valoare de 1,8 milioane de lei, în acest domeniu. Pentru ordinea publică, polițiștii locali au scris 6.912 procese-verbale, iar valoarea amenzilor date se ridică la peste 1 milion de lei.

În ceea ce privește transportul urban, agenții au dat sancțiuni de 317.000 lei, iar pentru protecția mediului amenzile date se ridică la 467.000 lei. Alte amenzi date au fost date în zona inspecției comerciale – 1.678 procese-verbale întocmite, cu sancțiuni de 59.500 lei, iar pentru disciplina în construcții și afișajul stradal – 453 procese-verbale cu o valoare de 183.900 lei.

În total au fost scrise 20.846 de procese-verbale, iar valoarea amenzilor depășește 3,9 milioane lei. 9.559 de sancțiuni au fost achitate (2.281.000 lei), iar alte 362 de procese-verbale întocmite au fost contestate. Astfel, 52% dintre amenzi sunt neachitate până acum și vor intra în procedura legală de executare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/