Peste 80% dintre unitățile de învățământ din Caraș-Severin, fără sistem de pază specializată!

senior teacher talking to kids during lesson

Din cele peste 400 de unități de învățământ din Caraș-Severin, mai bine de 320 nu au nicio formă de pază specializată. Așa stă situația în acest moment, cu un pas înainte de începerea anului școlar 2021-2022.

Potrivit legii, fiecare unitate de învățământ trebuie să aibă pază. Fie că vorbim despre o firmă specializată, despre angajați proprii sau despre camere de supraveghere, copiii trebuie să fie în siguranță, la fel și bunurile din interior. În Caraș-Severin, potrivit Inspectoratului Școlar Județean, 62 de școli și grădinițe au pază proprie (ceea ce înseamnă că, în mare parte, au angajați proprii cu această atribuție), în timp ce alte 15 au încheiat contracte cu firme specializate de pază. 80% dintre ele nu au niciun soi de pază specializată. Siguranța în timpul orelor cade în sarcina dascălilor de serviciu, după cum ne explică Ion Chiosa, purtător de cuvânt al ISJ.

„Majoritatea unităților de învățământ au sistem de alarmă. În timpul cursurilor există profesori de serviciu prin rotație pe etaje, la intrare, în curte. Este specificat în fișa postului. Aceștia asigură supravegherea elevilor. Cazurile speciale se rezolvă prin poliția de proximitate.”

Pentru a menține un climat normal, paza în proximitatea unităților de învățământ este asigurată de Poliție (389 de unități), de Jandarmerie (6) și de Poliția Locală (9).

CITEȘTE ȘI: Probleme în școlile din Timiș, înainte de 13 septembrie: în peste 150 nu există niciun sistem de pază

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/