Peste 600 de alergători din țară și din străinătate au acceptat până acum provocarea de a încerca un ultramaraton virtual între cel mai vestic punct al țării (Triplex Confinium, granița triplă dintre România, Ungaria și Serbia) și punctul cel mai estic (plaja Sulina).
„Aleargă România!” oferă participanților atât o motivație suplimentară pentru a rămâne activi în această perioadă în care multe concursuri din lumea reală sunt amânate sau chiar anulate, cât și informații interesante despre localitățile prin care „trec”, în drumul spre finiș.
„Cursa virtuală străbate țara pe toată lungimea ei și oferă atât iubitorilor de mișcare, cât și persoanelor aflate mai la început ocazia să se alăture unei Comunități vibrante și să-și convertească kilometrii parcurși în viața reală, avansând astfel pe traseu spre finiș. Înscrierile se fac online, pe www.aleargaromania.ro.
Startul oficial al concursului «Aleargă România!» s-a dat pe 1 iunie 2020, dar înscrierile sunt deschise în continuare, până pe 31 octombrie 2020. Participanții au timp până în ultima zi a anului să ajungă la Finish”, a precizat Ciprian Ştefănescu, organizatorul evenimentului.
Ce are special evenimentul „Aleargă România!”?
Participanții nu se întâlnesc la o linie de start reală, ci fiecare își face antrenamentele obișnuite în zona lui de domiciliu și își convertește kilometrii din viața reală, avansând astfel pe harta virtuală a traseului înspre finiș.
Fiecare participant confirmat are un cont individual pe www.aleargaromania.ro, unde își încarcă treptat numărul de kilometri parcurși, cu link la activitatea din aplicația sportivă folosită. În plus, este disponibil istoricul activităților, progresul realizat, precum și “localizarea” pe traseu sau încadrarea în timp.
De asemenea, progresul tuturor participanților este disponibil live și se actualizează automat, la fiecare introducere de kilometri.
„Au mai rămas 6 luni până la finalul anului, încă este timp suficient pentru a străbate toată țara în alergare. Este o provocare, dar una total realizabilă. Iată că acum aveți motivația de a face sport cu regularitate și ocazia de a câștiga și purta cu mândrie catarama care dovedește că ați străbătut toată România!
Vă încurajăm să vă alăturați Comunității Aleargă România! Important pentru noi toți este să ducem această provocare până la capăt; contează mai puțin pe ce loc ajungem, cât faptul că am găsit tăria, consecvența și determinarea pentru a o finaliza cu succes.”, a declarat Ciprian Ștefănescu, inițiatorul evenimentului.