Peste 500.000 de lei pentru instalațiile luminoase ce vor îmbrăca municipiul Caransebeș în straie de sărbătoare

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

În centrul municipiului Caransebeș au început lucrările de montare a luminilor festive de sărbători în anul Centenarului Marii Uniri. În ziua de 1 Decembrie municipalitatea își dorește să impresioneze cu instalații luminoase ce vor lua ochii trecătorilor.


Investiția de peste 500.000 de lei a fost aprobată în Consiliul Local al Municipiului Caransebeș, deși consilierii social-democrați s-au opus, spunând că nu se poate ca banii cetățenilor să fie aruncați pe fereastră, pentru că multe dintre lumini sunt folosite cu ocazia Centenarului, iar de anul viitor se aruncă… sau?!

Potrivit primarului Felix Borcean, firma de la care s-au achiziționat instalațiile luminoase le va și monta. „Firma de la Timișoara cu care am încheiat contractul s-a apucat de treabă și veți vedea schimbarea la 1 Decembrie. Restul instalațiilor sunt montate de către angajații noștri. Dacă de 7 ani de zile folosim aceleași instalații, vă dați seama că acestea, fiind noi, vor fi refolosite și anii următori, eu cred că cel puțin 5 ani de acum încolo vor putea fi folosite”, ne-a declarat primarul Felix Borcean.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Instalațiile noi vor fi montate în centrul urbei până la Parcul Dragalina și la cele două intrări dinspre București și Timișoara, a mai adăugat edilul orașului.

Potrivit raportului oferit de firma timișoreană, investiția de 512.233 de lei își propune marcarea sărbătorilor de iarnă în comun cu celebrarea Centenarului Marii Uniri prin elemente luminoase specifice, combinate cu sisteme lumino-tehnice dedicate momentului. Centrul orașului, prin elementele sale, va constitui „inima orașului”. Cele 8 zone în care vor fi montate lumini sunt următoarele: viaductul din Balta Sărată, pod peste Sebeș, parc Primăria Caransebeș, zona verde dintre Biserica Catolică și complexul comercial mall, zona pietonală dintre Catedrala Ortodoxă și Casa de Cultură, Parc General Dragalina (intrarea principală și intrările secundare), strada Nicolae Bălcescu și pe toată lungimea podului de peste râul Timiș.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/