Primarul-vicepreşedinte Luca Mălăiescu este categoric: Să vină Dragnea în Caraș-Severin și să tranșeze problema divizării din Organizaţia PSD!

Vicepreședintele PSD Caraș-Severin Luca Mălăiescu este de părere că liderul PSD Liviu Dragnea ar trebui să vină cât mai repede în judeţ și să tranșeze la fața locului disputa dintre cele tabere antagoniste din filială, pentru că imaginea partidului rupt în două nu aduce decât voturi mai puține la viitoarele alegeri.

Deși este nemulțumit de situația partidului din ultima vreme, Luca Mălăiescu spune că nu se vede în alt partid candidând pentru un nou mandat de primar la următoarele alegeri locale. Edilul orașului Oțelu Roșu declară că este prea vechi în PSD ca să se mai apuce de schimbări, însă nimic nu este imposibil.

„Sunt de 18 ani membru în PSD, perioadă care înseamnă practic jumătate de viață activă într-un partid. Este foarte greu să iei o decizie și să pleci dintr-un partid după 18 ani, mai ales că ai colegii cu care ești prieten. Sigur nu pot spune că voi rămâne în PSD și dacă eu știu ce se întâmplă, pentru că am și eu principiile mele la care țin foarte mult și, dacă lucrurile chiar vor merge într-o direcție greșită, la un moment dat te poți reorienta. Dar, momentan, așteptăm să vedem ce se întâmplă, pentru că sunt convulsii și la nivel județean, eu nu spun probleme destul de mari, spun probleme foarte mari! Pentru că, atâta timp cât o organizație județeană este divizată la nivel de lideri, este o problemă și mi-aș dori să fie tranșată într-un fel sau altul cât mai repede, ca să putem să începem să construim din nou.

În CEx nu s-a luat nici o decizie vizavi de Caraș-Severin, cred că este posibil să se ia o decizie pentru că, așa cum am văzut, președintele Liviu Dragnea, în momentul când își dă seama că nu mai are cale de împăcare cu cineva, nu discută și ia decizii radicale, tranșante, chiar dacă Gabi Firea este un factor în partid de imagine foarte important, chiar în sondaje stă foarte bine, dar este decizia de partid și nu avem ce face. La Caraș-Severin mi-aș dori să vină președintele Dragnea în judeţ, aici, și să tranșeze o dată lucrurile, ca să încheiem odată această divizare! Adică schimbăm, nu schimbăm… Dacă nu schimbăm, atunci rămâne dl Mocioalcă președinte, dacă schimbăm, să vină cine vine. Dar să terminăm odată, pentru că ne așteaptă campanii grele, vin europarlamentarele, prezidențialele la anul, și la noi… se dă adunarea la Reșița la partid cu o parte, o parte se adună pe la Moldova Nouă, deci nu este OK și trebuie să se încheie cât mai repede această luptă”, ne-a declarat vicepreședintele PSD Caraș-Severin Luca Mălăiescu.


Domnia sa ne-a precizat că nu se va înscrie în lupta pentru președinția organizației județene, în cazul în care vor exista alegeri, ca și contracandidat al deputatei Luminița Jivan, considerând că doar unui parlamentar i se potrivește această funcție de conducere, pentru că are deschidere la Guvern și pentru că are mai mult timp de a organiza toate organizațiile locale.

„Am avut această propunere până acum de două ori, ultima dată – în cadrul adunării primarilor PSD de la Reșița. Dar vă spun din tot sufletul, nu mi-o doresc, pentru că a fi președinte de organizație județeană este o sarcină foarte grea, iar un primar dintr-un orășel ca Oțelu Roșu nu va putea niciodată să conducă la parametrii optimi o organizație cu sediul la Reșița, din cauză că va scădea randamentul în administrație și pierzi pe partea cealaltă. Şi chiar nu-mi doresc acest lucru”, a explicat pentru expressdebanat.ro Luca Mălăiescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/