Peste 50 de mașini, una și una, la Salonul Auto din Timișoara [VIDEO]

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Astăzi s-a dat startul celui mai important eveniment din domeniul automobilelor organizat în Timișoara. Cea de-a doua ediție a Salonului Auto se desfășoară la Centrul Regional de Afaceri din capitala Banatului. Iubitorii de autoturisme au posibilitatea de a achiziționa și admira peste 50 de modele ale tuturor mărcilor comercializate de Casa Auto Timișoara.

SACAT își propune sa ofere publicului, într-un singur loc, cât mai multe perspective la zi. De la autoturisme, autovehicule comerciale și detalii despre componente și accesorii, până la servicii complete de mobilitate și service.

În cadrul Salonului Auto, nu lipsesc nici modele electrice și hibride, dotate cu tehnologii de vârf, pe care industria le propune pentru reducerea poluării din marile orașe.

 „La a doua ediție, Casa Auto vine cu aceleași mărci de prestigiu: Hyundai, Mitsubishi, Ford și Mercedes. Avem expuse 35 de modele de mașini în interior. La intrarea din față, pick-upuri: Ford Ranger, clasa X de la Mercedes și L200 de la Mitsubishi. Pe latura externă, 12 autovehicule comerciale de la Mercedes și de la Ford. În total, 52 de mașini”,  a declarat Mirela Castelli, reprezentant Casa Auto Timișoara.

Fiecare automobil poate fi văzut atât în interior, cât și în exterior. Prețurile pentru modele de lux ajung și până la peste 100.000 de euro.

„Ca și noutăți avem the best of clasa G de la Mercedes, AMGGT, E-class Cabrio. Ioniq full electric, care este foarte bine vândută și nu face față cererii, tot electric avem primul plug-in hybrid de la Mitsubishi și cel mai bun vândut din lume. La restul mărcilor, cam la toate sunt modelele facelift sau modelele de anul acesta. Consultanții de vânzări sunt la dispoziția clienților, care pot vedea cele patru mărci într-un singur loc. Cele mai scumpe ar fi AMGGT și G de la Mercedes, celelalte – în funcție de echipare. În cadrul campaniei Rabla, pe variantele electrice, tichetul ajunge la 10.000 de euro, pe plug-in-uri – undeva la 6.000 de euro”, a detaliat Mirela Castelli.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Intrarea este liberă, iar SACAT 2019 poate fi vizitat conform programului:

Joi, 9 mai, 11.00 – 19.00;

Vineri, 10 mai, 11.00 – 19.00;

Sâmbătă, 11 mai, 11.00 – 19.00;

Duminică, 12 mai, 11.00 – 18.00.

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/