Peste 4 milioane de lei vor fi investiți în două centre pentru copii la Constantin Daicoviciu

happy children painting in art class

O casă de tip familial și un centru de zi vor fi deschise în județul Caraș-Severin, cu ajutorul fondurilor europene, anunță reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.

Casa de tip familial „Elena” și Centrul de zi pentru dezvoltarea deprinderilor pentru viată independentă „Floare de colț” vor fi construite prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Ambele clădiri vor fi dotate cu mobilier și echipamente, iar valoarea totală a investiției este de peste 4 milioane de lei, dintre care 3,98 milioane sunt fonduri nerambursabile.

„Casa de tip familial va fi construită pe un teren în suprafață de 877 mp în localitatea Prisaca din comuna Constantin Daicoviciu, având 314 mp, împărțiți pe două niveluri. Ea va fi completată de o zonă verde, de alei și pavaje. Casa va avea, pe lângă dormitoare, bucătărie, loc de luat masa și o zonă pentru întâlniri și va găzdui 12 copii. Clădirea cu destinație centru de zi va fi construită pe un teren în suprafață de 2.993 mp în localitatea Constantin Daicoviciu și va avea o suprafață construită de 343 mp. Cei 25 de copii care vor beneficia de construcția centrului vor avea aici bibliotecă, săli pentru activități, un cabinet psihologic și o bucătărie cu loc pentru luat masa. Cele două centre vor fi gata până la finalul anului viitor.”, transmit reprezentanții ADR Vest.

Cele două investiții au fost câștigate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, pe Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Proiectul este implementat prin Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/