Peste 300.000 de lei pentru investiții în învățământ!

Perioada de vacanță este un bun prilej pentru derularea punctuală a unor investiții sau demararea unor ample programe de reabilitare, astfel încât noul an școlar să îi regăsească pe elevi în condiții decente.

Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” deține șase corpuri de clădire, în care învață cel mai mare număr de elevi din Caraș-Severin, aproape 2.000. Prin urmare, șansa instituției de învățământ pleacă din finanțarea per elev, astfel că fondurile nu sunt o problemă. Cu banii pe care îi mai primește de la administrația publică locală, liceul are șansa să se schimbe constant la față și să modernizeze sălile de clasă. În această vară, lucrările au început acum o lună. Dacă în anii trecuți conducerea s-a axat pe reabilitarea fațadei, acum se lucrează în interiorul imobilelor. „Până în prezent am făcut în clădirea mare și în cele două clădiri noi, toate grupurile sanitare sunt noi, asta înseamnă ceva în care am investit foarte mulți bani și multă muncă. Deci, până acum, funcțiile sanitare sunt gata, încercăm și sigur vom reuși să facem căldura la atelier, să transformăm încălzirea pe bază de sobe în încălzire pe bază de centrală. Încercăm să cumpărăm un cazan performant și calorifere, iar munca să o facem cu maiștrii și elevii noștri care lucrează la atelier. Deci, două lucrări foarte mari!”, a declarat directorul liceului, Dumitru Vladu.

Investiția în punctele sanitare a fost de 100.000 de lei, iar încălzirea la atelier și alte reparații s-a ridicat la alte 100.000 de lei. Alți 120.000 de lei sunt rezervați pentru intervenția la acoperișurile corpurilor de clădire de care beneficiază instituția de învățământ. Asta înseamnă în total 320.000 de lei.

Cerere mare la „step by step
Reparațiile curente sunt, și acestea, în plan și consumă sume importante de bani, dar cererea extrem de mare care există pentru clasele de „step by step” obligă conducerea liceului să facă investiții în acest sistem alternativ de învățământ. Asta, întrucât este nevoie de mobilier special, care trebuie adaptat derulării unor astfel de cursuri.

Prin urmare, fondurile care vor rămâne vor fi direcționate în acest sens. Solicitările intense pentru „step by step” pornesc de la programul prelungit, derulat între ora 8.00 și 16.00, care se desfășoară la clasă. În acest fel, părinții pot lucra, iar elevii sunt supravegheați de două cadre didactice. La școală își fac inclusiv temele și iau masa. „Trebuie mobilier special, iar noi în fiecare an am făcut cel puțin o clasă de step by step. Și în anul acesta înființăm una nouă, iar acolo mobilierul e obligatoriu. Costurile pentru dotare sunt de aproximativ 10.000 de lei/sală”, explică Dumitru Vladu. Până în prezent, în cadrul liceului au funcționat patru astfel de clase, dar conducerea are în plan să mai înființeze una.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/