Peste 30 de bijuterii pe patru roţi, gata să completeze tabloul spectaculos al Clisurii Dunării

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Iubitorii autovehiculelor de epocă din orașul de la malul Dunării și nu numai sunt invitați să ia parte la un eveniment absolut senzațional, „Retro Route 57” fiind ocazia perfectă pentru a îmbina bucăți de istorie cu tabloul peisagistic inedit al zonei Clisura Dunării.

În doar câteva ore, peste 30 de automobile istorice vor putea fi admirate în toată splendoarea lor pe faleza Dunării, parada bijuteriilor pe patru roți pe traseul Moldova Nouă-Berzasca, al cărei start e programat pentru ora 13.00, fiind al doilea eveniment automobilistic de acest gen organizat în Caraș-Severin, după cum ne-a informat Andrei Rotaru, reprezentantul Retromobil Club România – filiala Caraș-Severin, unul din organizatorii demersului din orașul aparținător Clisurii Dunării căruia îi s-au alăturat alți doi parteneri: Casa de Cultură Moldova Nouă și Iron Gates Adventures.

„Astfel de evenimente sunt extrem de importante pentru toată lumea. Prin intermediul lor avem ocazia să le prezentăm oamenilor importanța păstrării unei culturi, a unei tradiții. Conservarea autovehiculelor, la fel ca alte ramuri, poate fi considerată o artă – de la grija cu care au fost păstrate de proprietari până la arta cu care au fost restaurante. În Caraș-Severin, acest eveniment de prezentare a autovehiculelor istorice este la a doua ediție, la a doua organizare. De un an, de când am preluat cârma Retromobil Club România – filiala Caraș-Severin, caut să promovez cât mai mult județul cu toate frumusețile sale pentru că acest lucru este cel care ne-a rămas. Sunt bucuros că am găsit persoane deschise care să îmbrățișeze această idee și să ne susțină în organizarea unor astfel de evenimente”, a explicat Andrei Rotaru.

Din cele relatate de reprezentantul Retromobil Club România, aproximativ 35 de proprietari ai automobilelor de epocă din Tulcea, Bacău, Bihor, Sălaj, Hunedoara, Dolj și, bineînțeles, Caraș-Severin își vor prezenta piesele de rezistență pe faleza Dunării, ora 11.00, numărul restrâns de automobile având legătură cu măsurile impuse pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Astfel, până la startul „Retro Route 57”, al cărui punct de sosire va fi Satul Lacustru din comuna Berzasca, toți cei interesați se vor putea îmbia cu frumos, sigur, păstrând distanța fizică și având la purtător masca de protecție.

Referitor la ce-nseamnă un vehicul istoric, precum și facilitățile de care beneficiază proprietarul acestuia, Andrei Rotaru a ținut să detalieze:

promovare banner maxagro

„În definiție strictă, un vehicul istoric poate fi numit un vehicul al cărui an de fabricație este cu 30 de ani în urmă față de momentul respectiv. Pentru ca un automobil să poată fi atestat ca vehicul istoric, acesta trebuie să fie oarecum identic cu forma în care a ieșit pe porțile fabricii. De aceea recondiționarea lor reprezintă o muncă atentă, mai ales pentru vehiculele cu un an de fabricație ce depășește 50-60 de ani, întrucât posibilitatea de a mai găsi componente e foarte dificilă, de multe ori recurgându-se la recrearea lor. Noi, Retromobil Club România, suntem autoritatea care certificăm aceste vehicule acordându-le calitatea de vehicule istorice. Odată ce un automobil capătă calitatea de vehicul istoric, proprietarul lui este încurajat în a-l păstra prin diferite facilități precum: scutirea de la plata impozitului către autoritatea publică locală pe raza căruia e înregistrat, scutirea de la plata vignetei, care se face printr-o cerere și este permanentă, la fel și tarifele în privința asigurărilor de răspundere civilă auto sunt preferențiale”.

Sursa foto principal: eclujeanul.ro.

CITEŞTE ŞI: INEDIT. Splendidele doamne pe patru roţi defilează pe podiumul spectaculos al Clisurii Dunării

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/