Peste 3 milioane de lei pentru eficientizarea energetică a celei mai mari școli din Berzovia

scoala profesionala berzovia

Vești bune la început de an pentru comuna condusă de liberalul Mircea Serafin. Proiectul depus de Primăria Berzovia primește undă verde la finanțare.

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosarele aprobate spre finanțare în cadrul Programului „Eficiență energetică în clădiri publice”, prin care sunt alocate fonduri pentru ca școlile și grădinițele din România să fie izolate termic și eficientizate energetic.

Printre unitățile administrativ-teritoriale care au obținut finanțare prin acest program se numără și comuna Berzovia. Banii alocați, puțin peste 3 milioane de lei, sunt pentru modernizarea și eficientizarea energetică a școlii profesionale din Berzovia.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Suntem bucuroși să ne aflăm printre cele patru comune din Caraș-Severin care au primit finanțare pe acest program. În cazul comunei noastre, finanțarea este pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a școlii profesionale din Berzovia, unde învață 360 de copii, inclusiv cei din ciclul gimnazial. Bucuria mea este cu atât mai mare, fiind primul proiect depus de mine, în momentul în care am ajuns la primărie. Practic, a fost una dintre promisiunile mele, aceea de a investi în educație și în sănătate. Mi-am dorit tare mult să intre această școală în reabilitare, pentru că sub acoperișul ei învață mulți elevi, care merită cele mai bune condiții de studiu, dar și pentru că nu s-au mai făcut reparații serioase de peste 20 de ani în ea. Sperăm ca după semnarea contractului de finanțare și celelalte proceduri care trebuie îndeplinite să se concretizeze rapid și să demarăm și lucrările propriu-zise într-un timp relativ scurt. Valoarea investiției se ridică la puțin peste 3 milioane de lei, din care 2,7 milioane suma eligibilă, iar diferența este partea noastră de cofinanțare.”, ne-a declarat primarul comunei Berzovia, Mircea Serafin.

În această primăvară demarează și construcția unei școli noi în satul Fizeș, aparținător comunei Berzovia, iar un răspuns favorabil se așteaptă, mai spune Mircea Serafin, și de la Compania Națională de Investiții pentru proiectul de reabilitare a unității de învățământ din localitatea Gherteniș.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/