Episcopia Greco-Catolică de Lugoj a organizat un pelerinaj, pentru credincioșii care vor să ia parte la ceremonia religioasă de duminică, de pe Câmpia Libertății de la Blaj. Lugojenii s-au înscris din timp pentru pelerinaj, iar listele s-au închis foarte repede.
La întâlnirea cu Papa Francisc vor merge, de la Lugoj, peste 150 de greco-catolici. Deplasarea se va face cu trei autocare, care vor porni duminică dimineața la ora 2.30 de la Parcul George Enescu. În plus, vor mai fi lugojeni care vor parcurge drumul cu mașinile proprii.
„Referitor la vizita Sfântului Părinte Papa Francisc în România, din cadrul Episcopiei Greco- Catolice se va realiza un pelerinaj la Blaj, pentru data de 2 iunie, atunci când Sfântul Părinte Papa Francisc îi va beatifica pe cei șapte episcopi martiri greco-catolici, care au fost uciși din ură față de credință. Cu această ocazie, de aici de la Lugoj, de la Catedrala Greco-Catolică, se va organiza un pelerinaj, la care vor participa peste 150 de persoane. Este preconizat să se ajungă la Blaj în jurul orei 7.00 dimineața, deoarece începând cu ora 8.00, pe Câmpia Libertății va începe programul cultural-religios în cadrul căruia se va oficia și Sfânta Liturghie de beatificare și această liturghie va fi pontificată de Sfântul Părinte Papa Francisc”, a declarat Monsenior Angelo Pop, vicar general la Episcopia Greco-Catolică de Lugoj.
Și 100 de credincioși romano-catolici din Lugoj vor fi prezenți la Blaj.