Peste 2,4 milioane de euro pentru renovarea energetică a Liceului „Decebal” din Caransebeș!

liceul decebal

Încă o unitate de învățământ din Caransebeș urmează să fie introdusă la finanțare, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru lucrări de reabilitare termică și eficientizare energetică.   

Liceul Tehnologic „Decebal” ar putea beneficia de o schimbare de look pe bani europeni. Administrația locală de pe Timiș și Sebeș face demersuri în acest sens, după ce în ședința de joi aleșii locali au aprobat depunerea cererii de finanțare, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – Valul Renovării, pentru proiectul „Renovare energetică Liceul Tehnologic Decebal din municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin”, în valoare totală de 2.441.120 de euro, fără TVA.

Reamintim că, până în prezent, Primăria Caransebeș a mai depus prin același Plan Național pentru Redresare și Reziliență proiecte de peste trei milioane de euro pentru renovarea energetică a următoarelor clădiri publice:

tm4ua media express de banat (100x1000px)

– Liceul Tehnologic „Decebal”, Corp B – Școala Generală nr. 2, cu o valoarea totală a finanțării de 744.920 de euro;

– Colegiul Național „Traian Doda”, corp B – Școala Generală nr. 8, cu o valoarea totală a finanțării de 852.720 euro;

– Internat Școlar, Strada N. Popeea, cu o valoare totală a finanțării de 1.342.500 euro;

– Biblioteca Municipală „Mihail Halici”, cu o valoare totală a finanțării de 113.520 euro.

banner 970 x 250