Peste 200.000 de euro pentru protejarea mediului la Moldova Nouă

Revenit la butoanele Primăriei Moldova Nouă după o perioadă de tumult, edilul Adrian Torma a început să bifeze proiect după proiect – toate demersurile sale având un singur scop: readucerea la viaţă a oraşului de la malul Dunării.

După ce, în urmă cu câteva zile, Torma semna un contract de peste două milioane de euro pentru modernizarea iluminatului public în urbea pe care o conduce, primarul şi-a pus din nou iscălitura pe un proiect cu finanţare europeană. În valoare de aproape 1 milion de euro, prin BRTC Timişoara, administraţiei publice locale îi vor reveni 202.000 de euro, bani alocaţi pentru a duce la îndeplinire obiectivul principal al proiectului: identificarea şi igienizarea zonelor afectate de deponeurile clandestine de deşeuri menajere sau de altă natură, restul sumei pus la bătaie în vederea atingerii scopului propus fiind repartizat celorlalţi parteneri de proiect: Facultatea de Agricultură şi Medicină Veterinară din Timişoara, SIMAR Timişoara şi Primăria Zrenjanin.

Despre cum vor fi cheltuiţi cei peste 200.000 de euro de către instituţia publică de la malul Dunării, primarul Torma punctează următoarele achiziţii: un autoturism de teren, un încărcător frontal, două drone, precum şi echipament pentru testarea apei şi a solului. De asemenea, edilu-şef le mai subliniază oamenilor următorul aspect cu privire la proiectul transfrontalier: „Este un proiect care ne va ajuta să menţinem, pe raza oraşului nostru, un mediu natural îngrijit, acordând respectul cuvenit Mamei Natură”.

Bucuros pentru şansa oraşului pe care-l conduce de a fi cooptat în proiect, Adrian Torma a ţinut să le mulţumească atât partenerilor, colegilor din primărie, inclusiv consilierilor locali de la toate partidele politice pentru suportul acordat în paşii necesari pentru punerea la punct a documentaţiei.