Cea mai recentă raportare transmisă de Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin arată că, din luna august până acum, 23 de focare au fost înregistrate în județ, mai bine de jumătate dintre ele în Reșița, unele fiind reactivate după ce au apărut cazuri noi. La ora actuală mai sunt active 9 focare de coronavirus.
În Caraș-Severin sunt active acum 9 focare. 7 dintre ele se află în Reșița. Este vorba despre: echipa de fotbal CSM Reșița, Colegiul Național „Traian Lalescu”, Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Vârstnice (focar reactivat), Direcția de Sănătate Publică, Centrul „Speranța”, DGASPC, Consiliul Județean Caraș-Severin.
Celelalte focare din județ sunt Primăria Oravița (instituția fiind închisă) și o familie din Gârnic.
Începând din 21 august au fost raportate însă și alte focare, stinse între timp: Spitalul Orășenesc Oțelu Roșu – Secția de Chirurgie (4 cazuri), Complexul de servicii „Bunavestire” din Caransebeș (11 cazuri), Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități „Elena Ardelean” Oravița (32 de cazuri), Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Vârstnice (5 cazuri), Spitalul Municipal Caransebeș – Secția ORL (9 cazuri), echipa de fotbal fete ACS Banat Girls (5 cazuri), echipa de fotbal ACS Progresul Ezeriș (6 cazuri), Mănăstirea Brebu (7 cazuri), comuna Vermeș (6 cazuri), restaurant din Reșița (6 cazuri), o familie din Dalboșeț (6 cazuri), o familie din Anina (5 cazuri), o instituție privată din Reșița (10 cazuri). Toate acestea au fost stinse cel târziu în 7 octombrie.
Potrivit DSP Caraș-Severin, un focar epidemic se stabilește în firmele, instituțiile sau familiile unde există mai mult de 3 cazuri confirmate cu coronavirus, indiferent de numărul angajaților sau de cel al membrilor familiei.
Conform datelor transmise astăzi, 234 de persoane pozitive sunt izolate la domiciliu, 140 de persoane sunt internate în spital – 77 la Reșița și 5 la ATI, 54 la Caransebeș și 4 la ATI, fiind confirmate 64 de cazuri noi față de situația de ieri, iar rata de infectare a ajuns la 1,70. Totodată, s-au înregistrat și 3 decese în ultimele 24 de ore, numărul total al infectaților care își pierd viața ajungând la 103 în Caraș-Severin: