Peste 20.000 de euro pentru înfiinţarea a două puncte sanitare pentru consultaţii în comuna Berlişte

untitled design set 970x90 px

Veste bună pentru locuitorii comunei Berliște, în special pentru cei din localitățile Iam și Rusova Nouă, acolo unde oamenii vor putea beneficia de servicii medicale mai aproape de căminele acestora datorită înființării a două puncte sanitare pentru consultații, totul cu sprijin financiar guvernamental.

Dacă, până mai ieri, comuna condusă de Nicolae Orăvicean nu s-a putut bucura de un sprijin real din partea fostei echipe de la Palatul Victoria (Guvernul Dăncilă), astăzi lucrurile par să fi intrat pe un făgaș normal, actuala putere dovedindu-se interesată în a rezolva problemele locuitorilor UAT-ului de pe Valea Carașului, fondurile alocate în acest sens jucând un rol definitoriu în crearea condițiilor decente de trai.

Cum bugetul local al comunei din Caraş-Severin va beneficia de o infuzie de peste 20.000 de euro de la nivel național, edilul-șef Orăvicean a hotărât ca primele lucruri soluționate cu această sumă să vizeze segmentul medical, acesta dând de înțeles că în localitățile Iam și Rusova Nouă vor fi înființate două puncte sanitare pentru consultații, puncte care, o dată, îi vor ajuta pe localnici să găsească toate răspunsurile ce ţin de bunăstarea lor fizică mai aproape de casă, fără să mai bată drumul până în localitatea învecinată: Berlişte, iar pe de altă parte, medicul de familie nu va mai fi pus în situația de a efectua consultații în tot felul de spații improprii.

„Cu ajutorul sumelor primite pentru dezvoltare locală, noi vom face două puncte sanitare pentru consultații în localitățile Iam și Rusova Nouă. Cei 10.000-12.000 de euro alocați pentru fiecare spațiu vizează atât amenajarea obiectivelor, cât și dotarea acestora cu mobilierul strict necesar. Oamenii nu mai trebuie să se deplaseze în Berliște pentru consultații. În plus, acest lucru îl ajută și pe medicul de familie care va avea locații amenajate special pentru activitatea pe care o desfășoară, fără să mai consulte, spre exemplu, la căminul cultural. Ne bucură foarte mult acest sprijin deoarece, până anul trecut, noi nu am beneficiat de bani pentru rezolvarea micilor probleme la nivel local.”, a ținut să precizeze Nicolae Orăvicean, primarul comunei Berliște.

publicitate ziar expresb 1000x100

Sursa foto principal: zf.ro.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/