Aproape de un mandat întreg a avut nevoie conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin să dovedească faptul că o măsură luată împotriva instituției a fost prost interpretată de funcționarii a două ministere.
În anul 2016, Consiliul Județean Caraș-Severin a primit două notificări din partea Ministerului Dezvoltării prin care i se imputa, cumulat, suma de aproximativ 2,4 milioane de euro pentru niște nereguli legate de achiziții în două contracte, pe drumuri, din 2009.
„Urmare a acestui fapt, în 2016 ne-au cerut să plătim în 30 de zile sumele respective cumulate. În caz contrar, prin Ordonanța nr. 28, Ministerul Finanțelor urma să pună popriri pe conturile noastre, nemaialimentând bugetul Consiliului Județean cu respectivele sume. La vremea respectivă, am optat să nu dăm curs somației, bazându-ne pe realitatea noastră care nu concorda cu datele și informațiile deținute de cei din Ministerul Dezvoltării. Am stat cu conturile poprite, efectuând plăți doar pentru salarii și, în paralel, am dat în judecată cele două ministere”, spune secretarul Consiliului Județean, Darian Ciobanu.
Curtea de Apel București a dat câștig de cauză, pe fond, Consiliului Județean, sentința a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde acesta a fost respins. Interesant este că între cele două sentințe au trecut aproape trei ani, fapt ce vorbește de la sine despre „operativitatea” din sistemul judiciar românesc. În paralel, pentru deblocarea conturilor, printr-o ordonanță președințială s-a obținut aceeași sentință definitivă la Înalta Curte.
„Din punctul meu de vedere totul s-a încheiat cu bine pentru Consiliul Județean și practic am păstrat cei 2,4 milioane de euro în conturile instituției județene”, a concluzionat secretarul județului.