44 de camere de supraveghere au fost montate la intrările și ieșirile din oraș, pe străzi și în intersecții, dar și în zonele predispuse la depozitarea necontrolată a deșeurilor. Dispozitivele sunt legate la un centru de comandă din cadrul Poliției Locale, operațional 24 din 24 de ore.
Sistemul video de monitorizare a municipiului Caransebeș a fost recepționat astăzi la sediul Poliției Locale, în prezența primarului Felix Borcean, a city-managerului Florin Bogdea și a directorului Direcției Strategii, Liviu Jigoria-Oprea.
„Sistemul de monitorizare video este compus din 10 camere de luat vederi pentru trafic, cu focalizare pe numerele de înmatriculare ale mașinilor, plus 34 de camere IP bullet cu tehnologie Starlight, 2 NVR (unitate de înregistrare pentru stocarea și gestionarea înregistrărilor) de la 32 de camere IP, alături de un server”, informează reprezentanții Primăriei Caransebeș.
Valoarea investiției se ridică la 156.567de lei, cu TVA inclus, bani care provin exclusiv de la bugetul local al orașului.
Camerele de supraveghere vor fi folosite la intrările și ieșirile din oraș, pe străzi și în intersecții, în zonele predispuse la depozitarea necontrolată de deșeuri, dar și pentru depistarea persoanelor care comit infracțiuni.