Peste 12.000 de măști de protecție neconforme, descoperite la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Au fost alertate autoritățile

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Echipele medicale de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, care lucrează în zona roșie, se puteau infecta oricând cu noul virus, deoarece materialele de protecție pe care le foloseau erau false. Este vorba despre măști FFP3 cărora le picau filtrele. Lotul descoperit însuma peste 12.000 de astfel de măști. Au fost sesizați polițiștii, dar și reprezentanții DSP Timiș.

La unitatea sanitară a ajuns un lot cu 25.000 de bucăți, dintre care peste 12.000 erau false. Descoperirea a fost făcută joi, anunță conducerea unității sanitare.

„Am înștiințat autoritățile imediat și le-am retras de pe secții. Vorbim de măști FFP3 o anumită marcă cărora le pica filtrul. Aveau toate certificate în conformitate, dar din 25.000 de măști să ai 12.000 neconforme, înseamnă efectiv crimă. Nu poți să pui oamenii să intre în zona roșie cu aceste măști prin care inhalezi aerul contaminat cu SARS-CoV-2 și după aceea să ai pretenția ca personalul medical să fie sănătos. Cine face acest gen de lucruri face o crimă la adresa personalului medical. Vorbim de crimă. Practic erau amestecate măști bune cu măști care nu erau conforme. E greu de verificat dacă materialul este conform sau nu, pentru că toate sunt aproape la fel. Ar trebui să existe cineva autorizat care să verifice”, a explicat Cristian Oancea, managerul Spitalului „Victor Babeș”.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Echipamentele de protecție au fost cumpărate cu 50 de lei bucata, cu tot cu TVA. Contractul a fost încheiat prin atribuire directă, iar prejudiciul este de 120.000 de euro.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a retras recent de la comercializare peste 31 de milioane de măști și a fost emisă și o alertă la nivel național cu privire la punerea pe piață a unor produse neconforme.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/