Peste 100 de persoane, amendate după ce au participat la un botez în Ghiroda, județul Timiș!

Aproximativ 250 de persoane au dat nas în nas cu autoritățile în timp ce participau la un botez organizat duminică în localitatea timișeană Ghiroda. Oamenii legii au fost sesizați pentru că nu se respectau măsurile de prevenție.

Statistica COVID-19 din județul Timiș este îngrijorătoare. Au fost înregistrate aproape 1000 de cazuri, dar chiar și așa, oamenii nu iau în serios recomandările autorităților. Un bun exemplu este evenimentul masiv organizat în localitatea Ghiroda. Botezul, la care au participat în jur de 250 de persoane, a fost oprit de 13 echipaje de poliție și jandarmerie, iar participanții s-au ales cu amenzi.

„În aceste vremuri complicate, regulile pe care trebuie să le respectăm, ca simpli cetățeni, reprezintă un minim de efort comparativ cu sacrificiile pe care le fac cei care luptă cu pandemia în prima linie. Grija pentru cei apropiați și respectul față de comunitatea în care trăim ar trebui să fie lege pentru toți, însă nu tot timpul se intâmplă asta. În cazul de față, azi dimineață, Poliția Locală din Ghiroda a fost sesizată de existența unei adunări masive de oameni, aproximativ 200, eveniment constatat și raportat către Poliția Națională de către colegii noștri. 13 echipaje de poliție și jandarmerie au intervenit la locație, unde se desfășura un botez, au fost legitimate toate persoanele. Facem apel, și pe această cale, către concetățenii noștri, să respecte regulile și să ne sesizeze de fiecare dată când constată încălcarea lor”, au transmis reprezentanții Primăriei Ghiroda.


Au fost aplicate 128 de sancțiuni în valoare de 35.250 lei. „Totodată, organizatorul a fost sancționat pentru nerespectarea condițiilor privind organizarea și desfășurarea de procesiuni în spatii deschise, conform prevederilor Legii 55/2020 art 65 lit i, cu o sancțiune contravențională în valoare de 2.000 lei. În urma intervenției, procesiunea a fost încheiată, iar persoanele participante au părăsit locul întâlnirii”, transmit reprezentanții Prefecturii Timiș.

În ultimele zile, au fost confirmate peste 70 de cazuri de coronavirus în județul Timiș, iar astăzi Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis carantinarea orașului Făget și a satelor aparținătoare – Bichigi, Temerești și Colonia Mică.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/