Pescuitul sportiv și regulile sale. De ce se percep taxe și ce investiții a făcut Romsilva în acest domeniu?

Administrarea resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale din apele de munte de pe teritoriul Romaniei se face de Regia Nationala a Padurilor Romsilva, care poate exploata durabil resursele acvatice vii prin unitatile si subunitatile sale din teritoriu si/sau prin asociatiile si organizatiile de pescari sportivi din Romania.

Regia Nationala a Padurilor Romsilva, in calitate de administrator al acestor resurse, aplica masuri de gestionare si exploatare durabila a acestora pentru imbunatatirea conditiilor naturale de habitat a salmonidelor, prin amenajarea de cascade podite, cascade simple, pinteni, praguri, toplite pentru stocarea materialului biologic (puiet de pastrav indigen) destinat repopularilor anuale, plantari de arbori si arbusti forestieri pentru stabilizarea malurilor raurilor si lacurilor, lucrari de corectare a torentilor etc., prin unitatile si subunitatile sale din teritoriu si/sau prin asociatiile si organizatiile de pescari sportivi din Romania, potrivit legii si Protocolului de delegare.

Pescuitul recreativ-sportiv este pescuitul efectuat cu undita sau cu lanseta, in scop de agrement/performanta (potrivit Legii nr. 317/oct.2009).

Fondul de pescuit montan este unitatea de gospodarire a populatiilor piscicole, in principal salmonicole, ce habiteaza in apele de munte ca ecosisteme constituite din raul/paraul cu afluentii sai sau lacul cu principalele paraie care il alimenteaza.

In baza prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul si acvacultura, aprobata cu modificari si completari prin Legea 317/2009 precum si a altor reglementari legale, in anul 2010 a fost semnat (la fel ca si in anii precedenti) un nou „Protocol de delegare a administrarii resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale din apele de munte si organizarii activitatii de practicare a pescuitului sportiv” de catre Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura (A.N.P.A.) si Regia Nationala a Padurilor Romsilva (R.N.P. Romsilva).

Obiectivele Protocolului sunt urmatoarele:

1.1. Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura delega administrarea resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale din apele de munte de pe teritoriul Romaniei, Regiei Nationale a Padurilor Romsilva.
1.2. Zonele de pescuit din apele curgatoare si statatoare de munte, sunt cele definite si delimitate geografic prin lucrarile elaborate de Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice (ICAS) Bucuresti, in perioada 2001-2005, intitulate “Studiu privind rebonitarea si recartarea fondurilor de pescuit din apele de munte” si “Cercetari privind evaluarea potentialului piscicol natural si a recoltei salmonicole din lacurile montane”. Studiile si cercetarile au fost executate in conformitate cu recomandarile Uniunii Europene, reglementate in Hotararea de Guvern nr. 202/28.02.2002 pentru aprobarea „Normelor tehnice pentru calitatea apelor de suprafata care necesita protectie si ameliorare in scopul sustinerii vietii piscicole” (art. 4). Lucrarile mentionate se anexeaza si fac parte integranta din prezentul Protocol de delegare.
1.3. Apele curgatoare si statatoare de munte, parte integranta a habitatelor piscole naturale, sunt constituite ca zone de pescuit, amenajate de catre Regia Nationala a Padurilor-Romsilva – Administratorul padurilor proprietate publica a statului prin lucrari de investitii: populari anuale cu puiet de pastrav in scopul conservarii si exploatarii durabile a resursei salmonicole; amenajari de toplite, cascade podite, pinteni, praguri, plantari de arbori si arbusti forestieri pentru stabilizarea malurilor raurilor, lucrari de corectarea torentilor, etc.
1.4. Regia Nationala a Padurilor Romsilva, poate amenaja zone de pescuit recreativ sportiv pe apele de munte, cu respectarea dispozitiilor legale specifice.

In ultimul secol, pe aceste ape de munte din Romania, sectorul silvic a investit foarte multa munca, materiale si importante sume de bani pentru:
a) lucrari piscicole de amenajare a albiilor raurilor (cascade podite, pinteni, toplite, consolidari de maluri, amenajari si corectari de torenti,etc);
b) asigurarea puietului necesar popularilor si repopularilor anuale a acestor ape;
c) asigurarea protectiei si pazei fondurilor de pescuit si combaterii braconajului ca sarcini permanente ale personalului silvic;
d) lucrari de cercetare si studii stiintifice privind resursele acvatice din apele de munte;

R.N.P. Romsilva este printre putinele institutii din tara care au investit in lucrari de cercetare stintifica desfasurate timp de mai multe decenii pe apele de munte, finalizate, printre altele, mai recent, prin studiile: „Rebonitarea si recartarea fondurilor de pescuit din apele de munte” 2003, „Cercetari privind evaluarea potentialului piscicol natural si a recoltei salmonicole din lacurile montane” 2005, lucrari unde sunt reactualizate clar, din amonte in aval, limitele apelor de munte, la nivel national, lucrari de baza utilizate in egala masura atat de gestionarii apelor de munte, asociatii de pescari, fermieri dar si de autoritatile cu atributii in domeniul administrarii si managementului resurselor acvatice vii din apele Romaniei.

In acest sens, incepand cu anul 2010, practicarea pescuitului recreativ-sportiv in bazinele piscicole din apele de munte gestionate de RNP – Romsilva se face in baza permisului de pescuit recreativ – sportiv eliberat de ANPA (echivalentul unui permis national) si a documentelor specifice eliberate de unitatile din structura teritoriala a regiei (un fel de permis local/zonal) care, impreuna, atesta dreptul detinatorului de a exercita pescuitul recreativ – sportiv in aceste bazine piscicole amenajate.

Prin tarifele pe care le solicita unitatile silvice pentru serviciile asigurate pescarilor, in legatura cu exercitarea pescuitului recreativ-sportiv in bazinele piscicole amenajate, RNP Romsilva recupereaza o parte din cheltuielile efectuate cu lucrari de investitii: popularile anuale cu puiet de pastrav indigen provenit din pastravariile proprii, toplite, cascade podite, pinteni, praguri, indiguiri si plantari de puieti forestieri pentru stabilizarea malurilor raurilor, etc, precum si prin activitati de intretinerea si repararea amenajarilor piscicole si protectia si paza faunei piscicole din zona.

Aceste lucrari complexe de investitii sunt cele care creeaza conditiile pentru conservarea biodiversitatii naturale si acvatice si asigurarea conditiilor corespunzatoare desfasurarii pescuitului recreativ sportiv.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/