Persoanele fără adăpost, ridicate de pe străzi din cauza gerului!

Temperaturile extreme au mobilizat asistenții sociali din Reșița, care s-au apucat să scormonească în toate locațiile din zona Govândari prin care cei fără casă își fac veacul.

Angajații „Direcţiei de Asistenţă Socială” şi ai „Direcţiei Poliţia Locală Reşiţa” au făcut acţiuni comune în vederea identificării persoanelor fără adăpost din Reşiţa și transportării acestora la Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără adăpost din Caransebeș.

Verificările s-au derulat în zona Lunca Bârzavei, în locații unde se adăpostesc de obicei persoanele fără locuință.

„Au fost identificate două persoane ,dintre care una a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Reșița, părăsind ulterior unitatea medicală, iar cealaltă persoană a fost condusă la sediul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Reșița, unde sunt disponibile 5 locuri pentru găzduirea temporară a persoanelor fără adăpost, pe timp de ger”, a declarat Ioan Crina, viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului.

Din adăpostul temporar al administrației locale, persoana a fost transferată ulterior la Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără adăpost din Caransebeș, care are regim de permanență.

Acţiunile de depistare a persoanelor fără adăpost vor continua.

FOTO: http://nuitdessansabri.ca/

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/