Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT au descins, joi dimineață, în patru locuințe din județele Timiș și Vrancea ale unor persoane bănuite de fraudă informatică. O parte dintre aceste persoane erau angajate la o firmă de livrare a coletelor.
Potrivit anchetatorilor, angajații din cadrul societății comerciale specializată în livrarea de documente, împreună cu alte persoane, ar fi creat o rețea, iar prin manipularea sistemului informatic de comenzi au reușit să rămână în posesia bunurilor comandate. În fapt, coletele ar fi fost deschise, bunurile sustrase, iar în locul lor ar fi fost expediate diverse alte produse.
„Astfel, în perioada noiembrie–decembrie 2019, ar fi fost comandate 87 de colete, dintre care 86 returnate, prejudiciul fiind de aproximativ 50.000 de euro. În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate, în vederea confiscării, mai multe telefoane mobile și stick-uri de memorie.”, se arată în comunicatul IPJ Timiș.
Doi bărbați au fost conduși la audieri, la sediul DIICOT Timișoara, urmând să fie aduse pentru audieri alte două persoane din județul Vrancea. La acțiune au participat și polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara.
Foto: Arhivă