106 percheziţii domiciliare au loc în această dimineață la mai multe persoane (cadre didactice și studenți din cadrul a două universități) cercetate sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție într-o cauză denumită generic ”Diplome de licență fără studii”.
Un procuror al Parchetului Înaltei Curți, împreună cu ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcției de Combatere a Crimei Organizate, Direcției de Investigații Criminale și Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul structurilor teritoriale corespondente din cadrul inspectoratelor de poliție județene din Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, participă la descinderile care au loc în județele Arad și Timiș. Din primele informații ar fi vorba despre universitățile „Vasile Goldiș” și „Aurel Vlaicu”.
Din probele administrate până în prezent, informează Ministerul Public, a reieșit că mai multe cadre didactice din cadrul unor instituții de învățământ superior desfășoară activități ilegale constând în pretinderea și primirea unor foloase necuvenite (bani și bunuri materiale) cu ocazia organizării și susținerii de către studenți a examenelor la diferite discipline (susținute chiar în afara perioadei de examinare) și/sau cu ocazia susținerii examenelor de licență.
Probatoriul a relevat că unii studenți străini, înscriși la grupe ce urmează cursurile în limba română, nu cunosc/nu înțeleg limba română și totuși sunt promovați, în schimbul unor sume de bani, la toate examenele anuale.
Din cercetări a mai rezultat că studenții primeau în timpul examenelor susținute on-line, în schimbul unor sume de bani, răspunsurile corecte la testele grile, acestea fiindu-le trimise pe telefoanele mobile de către informaticienii instituției de învățământ, prin SMS.
Procurorii au date și despre achiziționarea de către studenți, direct de la profesori, a unor lucrări de licență gata elaborate, în format electronic, inclusiv a prezentărilor în format power point necesare pentru susținerea lucrării în fața comisiei de examinare.
„Din probatoriul administrat a reieșit că în respectivele instituții de învățământ superior s-au constituit rețele infracționale din care făceau parte cadre didactice, secretare și alte categorii de personal nedidactic, precum și foști absolvenți, cu rolul de a intermedia traseul banilor de la student la profesor/informaticieni contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a studenților. Totodată, în acest mecanism, studenți care au dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei care cunosc limba română, devin la rândul lor intermediari pentru alți colegi”, mai informează procurorii.
O modalitate de a intra în posesia banilor ce sunt oferiți în schimbul promovării examenelor este aceea de a-i lăsa la unele puncte de schimb valutar ai căror administratori sunt în relații de prietenie cu cadrele didactice. În cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru un număr de 36 de persoane ce au calitatea de suspect.