CSM Lugoj are mult de muncă chiar înainte de sărbătorile pascale, cu două partide în deplasare, joi și sâmbătă. Echipa antrenată de Ugljesa Segrt nu a câștigat niciun set până acum în play-off, după primele cinci partide, dar miza adevărată din această fază a competiție e duelul cu Dinamo, cu care deocamdată bănățencele nu au disputat niciun meci.
CSM Lugoj a primit săptămâna aceasta și convocarea la naționala de senioare pentru Diana Balintoni, pentru perioada de după încheierea sezonului, la jumătatea lunii mai. În perioada acesta, de la clubul bănățean sunt convocate la naționala de junioare de la clubul bănățean: Georgiana Popa, Patricia Bărbulescu și Andra Badiu Savu. Echipa se antrenează fără ele săptămâna aceasta, dar și fără Ivana Dinic, accidentată. În play-off, CSM Lugoj are 15 puncte, după ce a pierdut și cu 3-0 cu Blajul și CSM București. Timișencele sunt pe locul 5, iar miza e bătălia cu Dinamo, care are 13 puncte, pentru locul 5, care duce din toamnă în Cupa Challenge.
Săptămâna aceasta, CSM Lugoj, va juca două meciuri. Primul va fi cel de pe terenul lui CSM Târgoviște, de la ora 17, contând pentru etapa a VII-a din play-off. Jucătoarele nu vor reveni acasă, deoarece sâmbătă au de jucat meciul restant cu Dinamo, din etapa a IV-a din play-off. Este vorba despre meciul pe terenul lui Dinamo București.
Sursa foto: Gabriel Brezeanu