Pentru oportunități egale în Uniunea Europeană: un salariu minim european

salary in envelope
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Muncitorii din Uniunea Europeană trebuie să ia același salariu minim. Negociatorii statelor membre UE au ajuns zilele acestea la un acord cu Parlamentul European privind regulile comune pentru garantarea unui salariu minim care să asigure „un nivel de trai decent”.

Prin stabilirea standardelor pentru salariile minime naționale adecvate, noua lege europeană va aborda situația muncitorilor săraci. Salariul fiecărui muncitor european trebuie să acopere mâncarea, chiria și încălzirea, dar să le permită și să-și cumpere haine noi sau să plece din când în când în vacanță. Se dorește ca țările UE să își verifice salariile minime în raport cu valorile de referință internaționale, cum ar fi cel puțin 50% din salariul mediu brut și 60% din salariul median.

În prezent, 18 țări UE nu îndeplinesc aceste criterii.

1000x100 (4)

„Această nouă lege a UE va crește salariile a milioane de europeni. Acest rezultat este un succes pentru familia social-democrată europeană, Socialists and Democrats Group in the European Parliament, Partidul Social Democrat, PES activists Romania, PES activists Diaspora și toți actorii naționali implicați din toate țările.”, transmit reprezentanții PSD.

În Uniunea Europeană există dezacorduri istorice între statele membre asupra salariului minim, din cauza sistemelor naționale diferite de stabilire a remunerațiilor. Salariile minime se încadrau în 2021 între 332 de euro în Bulgaria și 2.202 euro în Luxemburg.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/