Pensionarul care i-a cerut instanței să fie eutanasiat a depus plângere și la Poliția Economică

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Ioan Pohaci, pensionarul din Bocșa care a cerut să fie eutanasiat, se prezintă din nou în fața instanței. Acesta este hotărât să acționeze în instanță încă o dată Casa de Pensii, ca să își primească toți banii.

După ce a pierdut o dată procesul cu Casa de Pensii a județului Caraș-Severin, Ioan Pohaci este hotărât să ia încă o dată calea justiției. Acesta speră ca măcar de această dată, magistrații să îi dea dreptate. Asta, mai ales că existp discordanțe între hârtiile pe care funcționarii i le-au trimis acasă.

„Reiau pașii pe care i-am făcut inițial, și anume apelez din nou la instanță, ca să mi se facă dreptate. Pe 26 iunie am proces cu Casa de Pensii pentru cele 5 procente care mi s-au reținut din pensie. Am depus prin Poștă documentele. Prima dată am pierdut procesul pe motiv că nu aș fi suficient de bolnav, deși eu făceam frecvent vizite la medicii din Timișoara. În plus, am hâtrie prin care nu aveam voie să părăsesc localitatea, din cauza stării fizice deplorabile și a vremii capricioase, care mi-ar fi putut agrava și mai mult starea de sănătate”, a declarat Constantin Pohaci, pensionarul din Bocșa.

promovare banner maxagro

Acesta speră să i se dea dreptul de a ieși la pensie la 63 de ani și 7 luni. „Între timp, am apelat și la Polița Economică, unde am depus un dosar, care este în curs de cercetare. Dacă pe 26 am înfățișarea cu aceeași judecătoare care nu mi-a dat dreptul, dacă nu mi se recunoaște sar de la etajul întâi al Tribunalului Caraș-Severin”, a adăugat pensionarul.

Ioan Pohaci susține că există discordanțe între hâtiile pe care oficialii de la Casa de Pensii i le trimit periodic. „O dată am dreptul să primesc bani în plus la pensie, o dată nu am. Nu mai înțeleg despre ce este vorba și, în plus, nu știu cum își fac datoria cei plătiți de stat”, subliniază omul, dezamăgit de modul în care lucrează angajații în instituțiile de stat.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/