Ripensia Timișoara a trecut lejer de Voința Lupac în turul III al Cupei României, după un succes cu 4-0. B[ie’ii lui Pelici nu au marcat deloc în repriza secundă, cu ideea de a păstra forțe pentru partida de campionat, una mult mai dificilă. La final, Pelici a transmis mulțumiri speciale formației cărășene!
Roș-galbenii au deschis scorul în minutul 12, prin Golda, după o centrare a lui Adi Popa. Diferența a crescut după șapte minute, când Fotescu a obținut un 11 metri, transformat de același Popa. A fost 0-3 din minutul 28, după un șut la vinclu al lui Neagu, de la 18 metri. Scorul final l-a stabilit, chiar înainte de pauză, juniorul Vasluian, care a marcat cu un lob. Repriza secundă a adus un joc cu o intensitate mai scăzută și fără goluri.
Voința Lupac: Petruț, Săndescu, Oncică, Cheda, Vlad, Isac, C. Popa, Străin, Nicola, Modâlcă, Avramovici. Au mai intrat: Ifca, Hapău, Marcu.
Ripensia: Mociu – A. Popa, Ţieranu, Tînc, Monea – Burdeţ, Neagu (’75, Tudorache) – Fotescu (’55, Lungu), Vasluian, Golda (’68, Voinea) – Staicu.
Pelici a lăudat fair-play-ul Lupacului
Alexandru Pelici a mulțumit gazdelor cărășene, deoarece, deși jocul a fost programat inițial miercuri, au acceptat să mute partida marți. Ripensia a cerut acest lucru pentru că are o deplasare lungă în campionat. Antrenorul a amintit că după ce în prima rundă a jucat marți, la Pitești, Buzăul nu a vrut să reprogrameze meciul direct duminică. „Le mulţumesc celor de la Lupac, antrenorului Boşko Vişatovici, pentru înţelegere. Iniţial, jocul nostru era programat miercuri. Ei au înţeles că avem o deplasare lungă, la Călăraşi, şi au fost de acord să jucăm mai devreme. Au dat dovadă de fair-play, cum n-am întâlnit la colege de eşalon, ca de exemplu, la cei de la Buzău”, a avut de transmis Pelici.
Despre meci, evident, antrenorul nu a avut nicio nemulțumire. „În ceea ce priveşte jocul, nu cred că s-a pus problema victoriei. Am marcat repede şi ne-am asigurat calificarea încă din prima repriză. În cea de-a doua am căutat să conservăm rezultatul, cu un consum minim de energie, pentru că ne aşteaptă o deplasare lungă şi un meci foarte greu. Îi felicit pe băieţi, pentru că au înţeles importanţa jocului şi a calificării. Au intrat pe teren conectaţi, dorindu-şi să tranşeze calificarea cât mai repede. Şi asta au şi reuşit să facă. Au intrat foarte bine în joc. Îi felicit pe toţi”, a adăugat Pelici.
Ripensia va juca sâmbătă dimineața, de la 11, pe terenul Dunării Călărași.