Pe locuri, fiţi gata, start! O nouă ediţie a Cupei „Colţ de Rai” e gata să domine pârtiile Semenicului!

„Perla Banatului”, așa cum este cunoscut Muntele Semenic, e gata pentru un sfârșit de săptămână spectaculos. Zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă sunt așteptați sâmbătă, 8 februarie, să participe la cea de-a treia ediție a concursului de schi alpin: Cupa „Colț de Rai”, dar și la cea de-a 34-a ediție a Cupei „Prietenii munților”. 

De la mic la mare, cu toții sunt invitaţi, pentru al treilea an consecutiv, să ia parte la o competiție de neuitat, undeva la peste 1.400 de metri altitudine, o competiție care, și de această dată, va fi organizată de Pensiunea „Colț de Rai”, sponsor principal, în parteneriat cu Asociația „Prietenii munților” și firma CHRIS SKETCH, sponsor secundar. Evenimentul sportiv se așteaptă la o prezență de peste 100 de persoane, atât copii (peste 10 ani, între 11-14 ani, dar și cei cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani), cât și adulți, indiferent dacă sunt sau nu legitimați la un club sportiv. Totodată, nu vor putea intra în concurs schiorii începători care „abia se țin pe schiuri”, asta pentru a evita ca întreg momentul să fie marcat de vreo întâmplare neplăcută.

Potrivit vicepreședintelui Asociației „Prietenii munților”, Călin Schmelas, startul competiției va fi dat sâmbătă, 8 februarie, începând cu ora 11.00, însă, datorită condițiilor meteo, nu se știe cu exactitate câte etape va cuprinde concursul. Cert este că, la finalul competiției, mai exact la ora 17.00, Cabana „Colț de Rai” va găzdui festivitatea de premiere, câștigătorii fiind răsplătiți cu diplome, trofee și medalii, plus alte surprize din partea sponsorilor.

Toți cei interesați trebuie să știe că participarea este gratuită, înscrierile se fac pe adresa de e-mail a Asociației „Prietenii Munților”: contact@prietenii-muntilor.ro sau chiar înainte de începerea concursului, pe pârtie.

Mai mult decât atât, pentru siguranța tuturor concurenților, întreg evenimentul va beneficia de sprijinul Salvamontului și al Jandarmeriei montane.

Dacă te-ai săturat de rutina zilnică, dacă iubești natura, aerul curat, adrenalina și spiritul competiției, vino în acest sfârșit de săptămână în paradisul montan din Caraș-Severin, înscrie-te în concurs și ridică-te la înălțime!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/