Pe Aeroportul Caransebeș să aterizeze avioane, nu să le dezmembrăm! Datoriile se plătesc, nu se negociază!

Acuzat că ține la sol avioanele marilor companii aeriene de pasageri, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, condiționează deschiderea porților de îmbarcare pe Aeroportul Caransebeș!

Societatea care a concesionat aeroportul din Caransebeș a fost obligată la plata unor sume importante de bani către administrația județeană, numai că acestea nu reprezintă mare lucru raportat la ceea ce presupune punerea în funcțiune a unui aeroport civil. Omul de afaceri Gabriel Olariu, aterizat recent în afacere, a pus bani frumoși la bătaie, a deschis o școală de aviație, a făcut demersuri pentru autorizarea aeroportului, numai că relația conflictuală dintre SC Aeroportul Caransebeș și Consiliul Județean Caraș-Severin era deja spre soluționare în sălile de judecată. Olariu spune că ar plăti din urmă ceea ce firma în care a intrat ca acționar nu a achitat la data scadenței, numai că pentru asta vrea o garanție. Garanția că merge mai departe contractul de concesiune și că va fi sprijinit de Consiliul Județean pentru a redeschide singurul aeroport din Caraș-Severin. Silviu Hurduzeu, președintele CJ, nu spune nu unei astfel de inițiative, dar mai întâi cere respectarea contractului, stingerea datoriilor, pentru ca discuțiile să poată continua.

„Au fost tot felul de solicitări din partea domnului Olariu, dar eu nu pot implica într-o discuție de acest gen Consiliul Județean. Cum adică ei plătesc redevența doar dacă ne întâlnim?! Nu cred în astfel de variante. Acum am citit la dumneavoastră în ziar că nu ne dau redevența decât dacă nu-i vom scoate afară. Totuși, există un contract pentru aeroportul din Caransebeș, contract potrivit căruia acolo trebuiau făcute niște lucrări. Instanța a demonstrat că acele lucrări nu s-au făcut. Eu mi-aș dori să fie plătită redevența pentru că noi am dat un bun pentru care nu am primit bani de ceva timp. Aș vrea să primim redevența și, conform contractului, să se realizeze acele lucrări care au fost prevăzute și asumate de către părți. Domnul Olariu spune că dumnealui nu era acolo la acea vreme, dar acum se recomandă a fi administratorul societății. Contractul spune că acolo se fac niște lucrări ca să zboare avioane, nu să se facă licee. E foarte bine că a făcut liceu, e foarte bine că dezmembrează și avioane, dar contractul între Consiliul Județean și societatea care a obținut concesiunea a fost ca acolo să funcționeze un aeroport. După știința mea nu funcționează aeroportul, iar Consiliul Județean nu-și primește dreptul, acea redevență. Este o datorie, o obligație, nu ne poate condiționa plata acesteia. Noi nu avem ce negocia acum, e un contract, trebuie respectat”, a precizat președintele Hurduzeu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

La mijloc e o datorie de 1,4 milioane lei, redevența neachitată de SC Aeroportul Caransebeș către Consiliul Județean, o sumă pe care Gabriel Olariu spune că o va achita de îndată. De îndată ce va fi sigur că obține permisul de zbor!

CITEȘTE ȘI:
Avioane sau imobiliare pe Aeroportul Caransebeș?!

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/