Paturi ocupate cu doi ani înainte în sanatoriul reinventat de Romeo Dunca! „E un succes deplin!”

romeo dunca marila

Nu e o aberație și nici vreo nebunie. E o idee extraordinară! Modernizarea Sanatoriului Marila e într-adevăr șansa uriașă pe care șeful Consiliului Județean Caraș-Severin o dă turismului din Banatul de Munte!

Asta crede despre investiția de aproximativ 70 de milioane de euro ce ar putea fi realizată de Compania Națională de Investiții, la inițiativa lui Romeo Dunca, unul dintre cei mai apreciați manageri de spital din România. A găsit o chestie de nișă la Marila. E wow! Dacă va introduce și partea de oncologie terminală, vă garantez că va programa pe următorii 2 ani pacienți acolo! Îți trebuie maximum 20 de paturi, dar se poate începe cu 10. Trebuie să avem grijă și de pacienții care nu mai au nicio șansă, știm drumul lor, fără de întoarcere, dar trebuie să fie îngrijiți și când pleacă de lângă noi să o facă liniștiți. Dacă e făcut cum trebuie, e un succes deplin!”, a afirmat Adrian Cican, managerul Spitalului Municipal Orșova.

Pentru ca Marila să devină un motor al turismului în Banatul Montan, așa cum își imaginează președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, e nevoie de o rețetă ceva mai complexă, explică același Adrian Cican. Nicio problemă pentru Romeo Dunca, deoarece acesta are la degetul mic ceea ce-i garantează sanatoriului succesul. Presa sa, jurnaliștii săi. „Fără media și fără a drămui bine relația cu media nu poți reuși. Până la vizitarea Banatului de munte ca o atracție prin Marila va mai dura, dar proiectul e extraordinar dacă se realizează așa cum s-a discutat!”, a mai spus Cican.

Romeo Dunca e absolut convins că Marila va scăpa de paragina de astăzi și că va atrage odată cu bolnavii de boli de plămâni și foarte mulți turiști. Aparținătorii celor internați! „Nu vorbim acum de finanțare pentru execuție, dar pentru studiul de fezabilitate există finanțare, a fost urcată achiziția pe SEAP.”, a spus șeful județului. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/