Numărul crescut de copii diagnosticați cu gripă i-a determinat pe reprezentanții mai multor școli și grădinițe din Timișoara și județ să solicite suspendarea cursurilor. Măsura a fost luată doar în cazul anumitor clase de la patru unități de învățământ.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș au anunțat că decizia a fost luată în urma recomandărilor primite de la Direcția de Sănătate Publică. Așadar, o grupă de preșcolari de la Grădinița PP 22 din Timișoara nu va merge la școală până vineri. De asemenea, cursurile au fost suspendate și în cazul altor două grupe de preșcolari, dar de la Grădinița PP Giroc, până joi inclusiv.
Marți și miercuri nu se vor prezenta la școală elevii clasei a IV-a de la Liceul Teoretic Jean Louis Calderon, iar la Scoala Gimnaziala 24 din Timișoara cursurile au fost suspendate pentru toată săptămâna, dar doar pentru o grupă pregătitoare unde au fost descoperite patru cazuri de gripă. În această dimineață, reprezentanții DSP vor decide dacă vor fi întrerupte orele de curs și pentru o altă clasă, de la aceeași unitate de învățământ, unde au fost confirmate alte trei cazuri de gripă.
Peste 80 de preșcolari, 75 de elevi și un profesor au fost diagnosticați cu gripă. În total, au fost raportate peste 3000 de infecții respiratorii în județ.