Patru noi centre de permanență se deschid în Timiș. La finalul anului trecut au fost desființate 25, în județ

doctor and patient discuss and discuss treatment of patient.
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Prefectul de Timiș anunță că patru noi centre de permanență vor fi deschise, în zona rurală, în Timiș. Decizia ar avea la bază solicitările primarilor și comunităților din zonă. La finalul anului trecut, Mihai Ritivoiu anunța desființarea a 25 din cele 47 de centre de permanență din județ, un control arătând că acestea consumă prea mulți bani din bugetul statului. 

Cele noi patru centre de permanență vor fi deschise, din februarie, la Giulvăz (zone arondate: Giulvăz – Foeni – Otelec – Peciu Nou – Giera; adresă: Giulvăz nr. 173); Nădrag (zone arondate: Dumbrava – Traian Vuia – Mănăştiur – Fârdea – Nădrag; adresă: Nādrag, Piața Centrală nr. 2); Belinț (zone arondate: Belinț – Balinț – Bethausen – Bara – Ohaba Lungă – Ghizela – Secaş; adresă: Belinț nr. 147) și Racovița (zone arondate: Racovița – Boldur – Darova; adresă: Hitiaş nr. 331).

„Vom deschide patru noi centre de permanență medicale în județul Timiş începând din februarie. Acțiunea de reorganizare a centrelor de permanență începută anul trecut nu înseamnă doar închiderea acestora. O mare parte din centrele din urban au fost desființate, o altă parte din centrele rurale au fost rearondate. Acum vom deschide patru noi centre în zona rurală, ca urmare a solicitării primarilor şi comunităților din zonă.”, a anunțat prefectul Mihai Ritivoiu.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Vă reamintim, prefectul de Timiș a demarat în aprilie anul trecut un control la centrele de permanență de pe raza județului. În urma acestui control, Mihai Ritivoiu anunța că 25 din cele 47 de centre se închid cu data de 1 decembrie 2022. Dintre acestea, 11 se află în Timișoara. Potrivit prefectului, un singur centru scoate din bugetul statului aproape 500.000 de lei pe an.

Potrivit DSP, după anunțul Prefecturii Timiș de închidere a unor centre de permanență, două dintre cele supuse desființării, ambele din Timișoara, au solicitat în instanță suspendarea deciziei. Instanța a admis cererea, centrele I și VIII și-au reluat activitatea, însă litigiul se află încă pe rol până la judecarea fondului.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/